Marcel CORNIS-POP

Tentatia hermeneutica si rescrierea critica. Interpretarea narativa in zodia poststructuralismului

Traducere de Corina Tiron, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000, 414 p., 85.000 lei

Desenul din covor este una dintre metaforele cele mai reusite despre esenta literaturii, facute de-a lungul timpului in istoria culturii. Ea apartine americanului europenizat (in epoca victoriana) Henry James si intra in proza engleza prin intermediul unui roman intitulat chiar asa, Desenul din covor (The Figure in the Carpet). Pentru deslusirea neobisnuitului simbol, cititorul cartii in discutie trebuie sa urmareasca foarte atent firul parabolic trasat cu migala de catre scriitor. Un personaj cam naiv – pentru postura de constiinta principala (un fel de narator-dispecer sau reflector absolut, central intelligence in termenii lui James) –, critic literar de formatie (tinar si promitator la inceputul naratiunii), il intilneste, la o receptie, pe cel mai in voga prozator al timpului, care – culmea! – auzise de el si ii prevazuse, cu generozitate, o cariera stralucita. Totusi, spune marele scriitor (barbat aflat la senectute, in plina glorie literara), criticul nostru nu-l va convinge total de abilitatile lui interpretative, pina cind nu va descoperi desenul din covor, o notiune enigmatica, aproape tenebroasa, cu aerul de mister initiatic al ghicitorii Sfinxului teban.

Ce reprezinta bizarul „desen“? In descrierea destul de ambigua a eroului jamesian, „modelul“ din covor indica o arhitectura pe cit de complicata, pe atit de simpla, inchegata treptat la nivelul intregii sale opere de prozator spre sfirsitul carierei. Aceasta „constructie“ pare secreta, chiar oculta, fiind lizibila doar unui numar limitat de „intelepti“ (ai literaturii). Calitatea ei principala consta in faptul ca rezuma adevarata intentie a operei scriitor