Poezia lui Sebastian Reichmann a traversat tot timpul niste zone ale imaginatiei exprimate in volumele romanesti printr-o forma suprarealista destul de ortodoxa. Era o alegere de tinerete, erau cuvintele in libertate, erau imaginile disparate pe aceeasi masa de disectie. In poemele lui de atunci gindirea era una semiclandestina, nocturna. Odata plecat in Franta, S.R. a inceput sa scrie in limba franceza si a publicat un prim volum, Pour un complot mystique, la o distanta mai mare de timp. Consider ca este un volum de adaptare cu limba franceza: il cunoastem pe Sebastian Reichmann din poemele romanesti, dar cu un cod schimbat.

Daca inainte – o sa reiau o metafora pe care am facut-o mai demult – poemele erau ca un cap explodat, care arunca in afara ramasite de ginduri, materii organice, deseuri, ingrediente lingvistice, primul volum in limba franceza era exact invers, adica un craniu bine alcatuit, care-si rotea, isi rotea la nesfirsit, intr-un mod beckettian, problemele existentiale fara a si le putea vreodata rezolva. Aceste poeme prozaice, cu multe repetitii, discursive, incantatorii, puneau in valoare frumusetea limbii franceze, survolind un anume clasicism. Frazele disparate, natura lor combinatorie te faceau sa nasti viziunea intr-un alt mod decit cel suprarealist. Urmatoarele volume, adica Audience captive si cel de fata Balayeur devant sa porte, mi se par a fi etapele cele mai de sus ale lui Sebastian Reichmann in limba franceza. Si asta pentru ca, incet incet, el a capatat o libertate de miscare deosebita. Nu se mai simte ca ar avea o limba materna romana. Este complet degajat, viseaza in aceasta limba, asa cum visa in limba romana in suprarealism, numai ca aici are un suprarealism moderat, pentru ca a ajuns la o anume inaltime si nu-l mai intereseaza ciocnirile de cuvinte. Il intereseaza foarte mult devenirea lui existentiala, problemele societat