In urma actiunilor militare declansate de Statele Unite si Marea Britanie in Afganistan, pe teritoriul judetului Mehedinti au fost luate masuri de intarire a supravegherii spatiului terestru si maritim, a pazei si apararii obiectivelor de interes national. Efectivele din subordinea Inspectoratului Judetean de Politie, a Politiei de Frontiera, Politiei Navale, jandarmeriei, pompierilor si Protectiei Civile sint in stare de alerta.
Fiind un judet de granita, in Mehedinti a fost intarita paza frontierei de stat, a porturilor Drobeta Turnu Severin si Orsova si s-a luat masura intaririi sigurantei principalelor obiective economice 24 de ore din 24. Principalele obiective strategice din Mehedinti sint Combinatul de apa grea ROMAG PROD Drobeta Turnu Severin si Hidrocentrala Portile de Fier II, ambele aflate in subordinea Ministerului Industriilor si Resurselor(MIR) si unde masurile de securitate luate sint de risc maxim. In unitatile militare mehedintene s-a dat alarma inca de la debutul conflictului, comandantii organizind o verificare a capacitatii de operativitate a efectivelor din subordine, starea de alerta declansata fiind prima din ierarhia treptelor de alarmare din sistemul militar romanesc. Prefectul de Mehedinti, Dan Trancota, i-a convocat ieri la sediul prefecturii pe comandantii Inspectoratului Judetean de Politie, ai Politiei de Frontiera, Politiei Navale, reprezentanti ai jandarmeriei, pompierilor si ai Protectiei Civile, pentru punerea la punct a unui plan de siguranta adecvat situatiei. „Se iau masuri specifice in caz de alarma, in sensul ca o parte din ofiteri si subofiteri ramin in cazarma, se verifica operationalitatea trupelor si este sporita vigilenta la paza unor obiective“, a declarat lt. col. Dorin Lacraru, purtatorul de cuvint al Politiei de Frontiera. Jandarmii asigura si paza sediilor bancare din municipiu, dar si a Trezoreriei Drobeta