Toamna, pe strada Mărţişor

Am fost de curînd să vizitez, cu un prieten din străinătate, Casa Memorială de la Mărţişor. O stradă în pantă domoală, pavată cu piatră de rîu, o plăcuţă albastră ştearsă de ploi şi de viscole pe care abia se mai poate citi numele primăvăratic al străzii. Ajungi la o poartă verde. Deasupra ei o firmă care n-a mai fost revopsită de cîteva decenii, tipică pentru inscripţiile oficiale de pe vremuri, te face să bănuieşti că ai nimerit unde trebuie. Atmosfera ţi-e familiară: "Aici nu mai stă nimeni / De douăzeci de ani.../ Eu sînt risipit prin spini şi bolovani ... / Au murit şi numărul din poartă / Şi clopotul şi lacătul şi cheia". Şi deodată, surprinzător, vezi pe lemnul porţii o altă inscripţie, scrisă la computer, proaspătă şi veselă: VINDEM "FâN" (sic). Iată că poezia şi simţul practic, vechiul şi noul se întîlnesc în ograda argheziană chiar şi după moartea poetului.

Epilog

N-am putut vizita casa memorială, deşi nu era luni şi nici nu trecuse de ora 18. După ce am străbătut o alee cu boltă de frunze, şi am admirat, pe stînga, bătrînii cireşi din grădină ale căror frunze începeau să se veştejească, am ajuns la o altă poartă, bine ferecată, unde era numai Grivei, care "s-a învîrtit în bot" şi a lătrat tot. Prietenul meu francez a rămas entuziasmat de farmecul sălbatic al muzeelor româneşti. Eu aş avea totuşi două nedumeriri: de unde au ştiut cei de dinăuntru că nu venisem să cumpărăm "fân" ? Şi cu cît se vinde kilul de fîn cu ghilimele?

Toamna, pe Calea Victoriei

Nu ştiu cîte dintre persoanele preocupate de moda de toamnă au fost tulburate de o reclamă pe care s-a întîmplat s-o observ în drum spre România literară, într-o vitrină de pe Calea Victoriei. Dintr-un afiş cu nuanţe ruginii răsare o doamnă îmbrăcată adecvat anotimpului în care ne aflăm şi zîmbe