În 2 octombrie Miron-Radu Paraschivescu ar fi împlinit 90 de ani. Găsim potrivit prilejul pentru a face cunoscute cititorilor două scrisori ale poetului adresate unuia din pontifii ideologici ai anilor '70, secretar al C.C. al P.C.R. Publicăm scrisorile (de fapt ciornele lor) cu acordul dlui Andrei Paraschivescu, căruia îi mulţumim.
Scrisorile aduc mărturia disidenţei lui Miron-Radu Paraschivescu, împinsă până la decizia înapoierii carnetului de partid. Calitatea de disident a fost deseori incorect atribuită, extinsă asupra tuturor acelora care, într-un fel sau altul, au comis acte de insubordonare faţă de puterea constituită. Or, disidenţa presupune acţiune din interior, despărţirea politică a cuiva de linia oficială a formaţiunii din care face parte.
Este chiar cazul lui Miron-Radu Paraschivescu, aflat în dezacord, cum îi notifică lui Paul Niculescu-Mizil, cu "multe chestiuni din politica noastră de partid şi de stat". Nu renunţă la convingerile comuniste, după ce treizeci şi şase de ani fusese "din toată inima alături de P.C.R.", dar ar fi vrut să-i fie ascultate părerile despre ce se întâmplă în partid şi să primească "lămuririle cuvenite". Reiese din prima scrisoare că mai făcuse demersuri de a se întâlni cu "tânărul secretar de partid", că-i mai trimisese mesaje ("mult repetatele mele stăruinţe"), la care nu primise răspuns. Contrariat şi ofensat, "veteranul" M. R. Paraschivescu ia hotărârea de gravitate maximă de a părăsi partidul.
A doua scrisoare, din 1970, priveşte suprimarea revistei "Povestea vorbei", supliment al revistei "Ramuri" din care M.-R. Paraschivescu făcuse un laborator de creaţie şi o rampă de lansare puse la dispoziţia scriitorilor tineri cei mai îndrăzneţi. Autoritatea numelui său îi proteja, le gira actele de insurgenţă literară, într-un climat ideologic indecis, contradictoriu, alternând liberalizarea cu măsuri de
