Dacă ar fi să reamintesc nişte truisme, în condiţiile în care discuţiile despre revizuiri fac încă destule "victime", atunci ar trebui să spun, înainte de toate, că literatura este un fenomen în mişcare. Orice imagine definitivă şi orice interpretare apodictică, avînd drept cauză inerţia, echilibrul sau disperarea, este, prin urmare, supusă greşelii. Care sînt cauzele acestei mişcări care înseamnă nu nesiguranţă, ci, dimpotrivă, certitudine?!

În primul rînd, fenomene considerate multă vreme marginale sau subterane pot fi aşezate într-un alt context axiologic prin legitimarea lor posterioară de către devenirea literaturii. Dacă vreţi, aceasta este, în fond, singura judecată de valoare care contează. Participarea fiecărui scriitor şi a fiecărui moment la un anumit metabolism al literaturii, în fragilitatea căruia trebuie descoperită chiar rezitenţa sa, rămîne un mister.

Mai mult decît atît, receptarea literaturii, indiferent dacă este vorba despre o receptare globală sau despre una fragmentară, e dependentă de factori extrem de diferiţi, care ţin de contextul ideologic şi cultural, de sensibilitatea şi cultura, de tradiţia şi forţa fiecăruia de a rezista conformisului.

Fireşte că a invoca aceste argumente, extrem de importante în înţelegerea literaturii ca fenomen, poate părea nu subversiv, ci, dimpotrivă, evazionist. În bună măsură, a revizui înseamnă în acest moment... istoric a reface o ierarhie, după alte criterii decît acelea care funcţionau înainte de 1990. După zece ani de la momentul în care s-a instituţionalizat chiar libertatea de gîndire, continuăm să ne punem, în fond, această falsă problemă. Zic falsă, pentru că nu mi se pare că e productiv să transformăm în obsesie un proces care are gradul său de necesitate şi firesc şi care ţine şi de o anume spotaneitate a receptării. Revizuirea ţine, dar nu în sensul acesta restrîns ideologi