"De data asta ştiu unde merg. Nu mai e noaptea de altădată, de odinioară. Acum e un joc, mă voi juca. Pînă azi n-am ştiut să mă joc. Aveam chef, dar ştiam că este imposibil. Totuşi mi-am dat silinţa, destul de des. Aprindeam toate luminile, priveam atent în jurul meu şi începeam să mă joc cu tot ce vedeam. Oameni şi lucruri nu cer altceva decît să te joci cu ele, unele animale tot aşa."

Samuel Beckett

17 iulie

am să găsesc eu un vers mai impudic în care să

scriu despre moarte tot ce ştiu în primul rînd cum

era îmbrăcată (de la lenjeria intimă pînă la bijuterii şi accesorii), chiar dacă după aceea, teoretic, nu va mai fi nimic de spus, praful care se ridică din paltoanele pe care le scutură, un fel de sedativ înghiţit toamna, în fiecare zi la ora ceaiului, cu o grimasă, cu o strîngere de inimă, cu un fel de bucurie disimulată pulberea extraterestră căzută peste gura ei nesătulă de sărutări şi de cîte şi mai cîte şi apoi dormitorul, un act sexual aproape normal pe rochia ei margaretele înfloreau şi mătasea vegetală foşnea într-un fel prea puţin poetic peste un mormînt proaspăt săpat gura ei frumos desenată ca un arc şi alt arc şi alt arc...

19 iulie

motanul doarme pe canapea peste rochia mea mototolită, ninge cu fulgi cînd mai mici cînd mai mari plătesc întreţinerea mănînc un covrig cu sare şi mac, rup încă o pagină din calendar şi mai aştept să se facă seară să adorm devreme să visez sau să nu dorm să nu visez le rêve est une seconde vie să nu sune poştaşul lumina să nu se întîmple nimic mai ales astăzi să nu se mai întîmple nimic cînd moartea e atît de aproape şi atît de caldă încît nu mi-e frică de ea nu mi-e frică de ea nu mi-e frică de ea...

20 iulie

bărbia frumos rotunjită inutil semn de nobleţe cînd întune