Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carne stricata si administrator incorect in piata Nicolina

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 11 octombrie 2001 ·

Luni, in piata Nicolina, un control inopinat efectuat de catre inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Iasi a dus la depistarea a trei agenti comerciali care vindeau carne si carnati ce nu corespundeau din punct de vedere al calitatii. Dupa efectuarea analizelor s-a descoperit ca produsele erau alterate. Marfa a fost retrasa imediat de le vanzare iar cei trei agenti comerciali au fost sanctionati contraventional cu amenzi cuprinse intre 12-15 milioane de lei. Administratorul pietii, cat si inspectorul sanitar-veterinar din piata Nicolina habar nu aveau de faptul ca pe teritoriul aflat sub jurisdictia lor se vinde carne stricata si nici ca inspectorii OJPC efectuau un control in piata. Este o atitudine inadmisibila care pune in pericol sanatatea populatiei. Inspectorii Serviciului de Administrare a Pietelor, din cadrul Primariei iesene, au fost si ei surprinsi de cele intamplate si nu au putut oferi o explicatie pentru lipsa de interes a celor care vegheaza la activitatea din piata Nicolina.

Costel ISAC

Luni, in piata Nicolina, un control inopinat efectuat de catre inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Iasi a dus la depistarea a trei agenti comerciali care vindeau carne si carnati ce nu corespundeau din punct de vedere al calitatii. Dupa efectuarea analizelor s-a descoperit ca produsele erau alterate. Marfa a fost retrasa imediat de le vanzare iar cei trei agenti comerciali au fost sanctionati contraventional cu amenzi cuprinse intre 12-15 milioane de lei. Administratorul pietii, cat si inspectorul sanitar-veterinar din piata Nicolina habar nu aveau de faptul ca pe teritoriul aflat sub jurisdictia lor se vinde carne stricata si nici ca inspectorii OJPC efectuau un control in piata. Este o atitudine inadmisibila care pune in pericol sanatatea populatiei. Inspectorii Serviciului de Administrare a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 57 minute
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°