"De la inceputul saptaminii viitoare, asociatiile cu datorii mari nu vor mai avea apa", declara Eduard Corduneanu, directorul general al Goscom Romascanii cu mari datorii la asociatii nu vor mai avea apa. Pentru a se reduce masivele pierderi cauzate de neplata serviciilor pe care le presteaza, Goscom a luat decizia de a intrerupe apa asociatiilor cu mari datorii. La inceputul acestui an, Goscom a aplicat aceeasi masura, insa a cedat insistentelor asociatiilor, care au solicitat reesalonarea datoriilor. "Problema apei este, pe de-o parte, rezolvata. Noi, in acest moment, am putea livra apa timp de 16 ore pe zi. Problema platilor nu a fost, insa, rezovata. Avem un grafic de esalonare cu SC Electrica foarte dur. Daca nu vom respecta acest grafic, Electrica va opri apa la tot orasul. In aceste conditii am fost nevoiti, din nefericire, sa luam o astfel de decizie. Am trimis somatii catre asociatii, iar de saptamina viitoare vom opri de la alimentarea cu apa blocuri si scari de blocuri. Am dorit din tot sufletul sa nu se ajunga aici, insa nu avem alta solutie. Decit sa nu aiba apa intreg municipiul, vom opri apa doar celor rau-platnici din blocurile si scarile respective", a declarat Eduard Corduneanu. In primul rind, conducerea Goscom vizeaza asociatiile care nu au dat curs angajamentelor de la inceputul acestui an. "Cei ce nu si-au respectat graficele de esalonare vor ramine, de la inceputul saptaminii viitoare, fara apa. In primul rind, vom opri apa celor care au avut grafice de esalonare a datoriilor in primavara si nu le-au rspectatat, ma refer la cele din zona Mihai Viteazul, Aleea Revolutiei si zona Favorit", a precizat directorul general al Goscom. Acesta a tinut sa sublinieze faptul ca asociatiile care isi platesc obligatiile catre Goscom nu vor fi afectate si ca nu exista, deocamdata, posibilitatea aplicarii unei atfel de masuri asupra intregului oras. "Nu exista