Ziua de 14 octombrie reprezinta pentru Mitropolia Moldovei si Bucovinei un mare eveniment spiritual si cultural. Pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitana, cu venerarea moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea dreptcredinciosilor, reprezinta doar una din manifestarile organizate cu acest prilej.
Sfanta Parascheva s-a nascut in Epivata, un mic oras din Tracia, pe tarmul Marii Marmara. Numele mamei sale nu se stie, doar al tatalui, care se numea Nichita. Acestia aveau si un fiu, viitorul Sfant Eftimie. Unii spun ca tatal lor ar fi murit devreme si astfel au ramas orfani. Mama lor l-a dus pe Sfantul Eftimie de tanar intr-o manastire din Constantinopol, unde s-a nevoit timp de 30 de ani, ducandu-i-se vestea de sfant si mare ascet. Binecuvantata mama a Sfintei Parascheva s-a ocupat de cresterea ei, educand-o in asa fel incat sa traiasca conform legilor lui Dumnezeu. Adeseori isi impartea hainele sale copiilor saraci si mancarea o dadea copiilor din scoala. Aceasta mare virtute sufleteasca a Paraschivei era reflectata si pe fata ei tanara. Prin urmare, ea a fost ceruta in casatorie de tineri bogati care aveau o stare importanta si inalte dregatorii, insa ea a refuzat propunerile lor. Deoarece o dorinta sfanta s-a aprins in inima ei si nu-i mai putea rezista, a plecat de acasa la Constantinopol, fara sa fie observata de catre slujitori si de rude. Dupa ce a vazut toate locurile binecuvantate pe care le avea atunci Constantinopolul, adica multe biserici si moastele multor sfinti, si dupa ce a primit sfaturi si binecuvantari de la barbatii sfinti care se gaseau acolo, a plecat in Calcedon. Aici, dupa ce s-a inchinat in biserica si la moastele Sfintei Mucenite Eftimia, a plecat pe jos, ca o cersetoare, in Heracleea Pontului. In Heracleea, Cuvioasa a gasit o biserica a Maicii Domnului si a ramas in ea timp de cinci ani, practicand toate cele nece