Ca un facut, de citeva saptamini grele, pline ochi de evenimente nu din cele mai placute, se difuzeaza zilnic reclama unui medicament, pe numele lui „Panadol“. Din respectiva reclama, la inceputul ei, se pricepe cum ca nu mai are omul dureri de cap daca inghite respectivele pastile. Dar cit de mult „Panadol“ ne mai trebuie noua, contribuabililor, ca numai ce faci privirea roata si vezi ca majorarile lucreaza fast, active ca ventilatorul, la energie, gaze naturale, toate celea. Dar nici cel care rosteste reclama panadoliana nu e de ici, de colo. Este un adevarat „baiat de baieti“. Dupa ce ne anunta ca „Panadol“ ne face foarte bine la ostenitii, chiar epuizatii creieri, omul in cauza porneste si turuie napraznic ceva despre felul cum e de ingurgitat sau consumat medicamentul cu pricina. E ceva spectaculos, teribil (totodata), dupa ritmul in care vorbeste respectivul individ (se pare ca este actor, dupa timbrul vocii), iti vine automat sa consumi o cutie intreaga din respectivul vindecator de creieri mai mult sau mai putin bolnavi, iesi bine, oricite pastile ai la bord. Si uite asa ride omul la „Panadol“ si, n-are ce face, se gindeste la popor. Pentru ca poporul a ajuns precum reclama „Panadolului“. Primeste cuminte si raspicat informatii de tot felul, despre scumpiri, majorari de tarife, in fine, tot tacimul. Si nu numai atit. Prin Afganistan se plesnesc de mai mare jalea, fratii de peste Prut ne acuza pe noi de „expansionism“, noi care nu sintem in stare sa ne explicam cum de nu ne mai descurcam aici, intern. Ca te apuca un mioritic dor de duca si de pustie cind citesti ca se despart onorabilii soti Vintu, doamna Angelica promitind ca, din cit ii revine dumneaei dupa partaj, doneaza vreo 245 de miliarde pagubitilor de la F.N.I. La asa veste se invirte pamintul cu tine, cetatean, pe deasupra. Ca noi traim de pe o zi pe alta, abia de ne platim cheltuielile de bloc si ui