Meta-spinzurare de meta-tei
Editura Vinea, Bucuresti, 2001, 81 p., f.p.
Titlul cartii poetei macedonene Lidija Dimkovska, Meta-spinzurare de meta-tei, este meta… discursiv pina in momentul lecturii volumului de poezii. Poemele, spre deosebire de excesul teoretizant al titlului cartii, se desfasoara cu o originala naturalete discursiva. Textele postmoderniste ale poetei, desi au diverse trimiteri livresti, desi sint uneori autoreferentiale, sint in primul rind prozastice, subiectiv-feminine si ludic-parodice.
Autoironia autoarei este evidenta, chiar daca limita jocului ramine precara, jocul cu literaritatea fiind asimilat, in ultima instanta, cu insasi existenta. Mai degraba, particula meta face parte din notiunea de „metafizica“, autoarea propunind un scenariu al cunoasterii prin experiment la limita: meta-spinzurarea de batrinul tei mijloceste comprehensiunea „atirnarii“ in univers. Convingerile filozofice sint explicite, acestea asociindu-se crezului poetic bine definit. Jocurile lingvistice, cu concepte ale teoriei literare, sint introduse in contexte poetice narative, biografice, cotidiene. Gravitatea actului existential prin scris nu lipseste, desi tonalitatea versului se vrea una „neserioasa“, parodica:
„Doamne, cite cuvinte, azi dictionarele-s o afacere buna,/ stai frumusel acasa si te joaca: La litera… la litera…!/ De-acum voi vorbi numai in onomatopei, ba nu,/ mai bine in metaonomatopei. Si oricum,/ imi pare bine de cunostinta, parinte,/ daca nu eram femeie, si mai ales daca/ n-as fi dat faliment, as fi avut ocazia sa ma spovedesc./ Dar e bine si-asa. Bem ceai, ne rontaim/ unul altuia unghiile/ si ne privim cu coada ochiului./ Cucu – metacucu! Metacirip – cirip!“ (Fata cinstita).
Lidija Dimkovska isi fragmenteaza viziunea poetica chiar cu pretul trecerii de la un cadru la altul, de la un context al narativi
