Radu COSASU
Autodenunturi si precizari
Editura Hasefer, Bucuresti, 2001, 260 p., f.p.
In Contemporanul a aparut recent un articol al lui Paul Goma. Unde-i Goma e distractie – da in toti, nu poate lasa biciul din mina. „Se ia“ mai ales de Mircea Martin care, cu intirziere, a tinut sa-si spuna parerea, bineinteles negativa, despre Jurnal. Si asa mai departe. Iarasi, tinerii nu au ce cauta in astfel de rafuieli (revizuirile sint facute si pentru tineri, nu?, poate mai ales pentru ei) – ei stiu cine e Goma, istoric vorbind, si poate tocmai de aceea nu-i inteleg dorinta de rafuieli mici, aproape fara miza. In plus, el ii pune la acelasi nivel de compromis si pe marii rinoceri, si pe cei la care compromisul e aproape un sofism.
Inca rezista, dupa 12 ani, febra revizuirilor. Multi inca mai gasesc placere in a demasca pacatele confratilor scriitori, de multe ori uitindu-le pe cele personale. Jocul este mult mai limitat decit ar fi putut crede lumea in ’90. Grigurcu „a dat“ in atit de multi incit nu mai este o instanta credibila. Si oricum, multe lovituri n-au efect: tribunul Paunescu este omniprezent, poeziile sale rasuna pe toate posturile TV. Goma a riscat cu acel jurnal care trebuia sa mai astepte, poate, publicarea. De vina e tonul mesianic, grav, ridicol in ultima instanta. Si nu e doar o problema de ton, ci si de „tema“. Ce adevaruri vrem? Mari sau mici? Cele mari s-au dovedit gaunoase – prea multi au facut compromisuri, ca sa mai fie valabila o selectie. Iar in adevaruri mici nu prea excelam. De la scriitorii nostri „realisti“ aflam prea putin despre realitatile de atunci. Personajele din romanele importante ale vremii au grave probleme metafizice, vorbesc si gindesc fals. Stim ca regimul a fost inuman, ca uneori opresiunea a atins limite insuportabile, ca a fost si o perioada extrem de libera (cu apogeu in ’68-’71), dar prea puti