La 19 octombrie s-au împlinit, fără ca mulţi să bage de seamă, 40 de ani de la moartea lui Mihail Sadoveanu (1880-1961). Regimul comunist l-a tratat cu toate onorurile pe marele scriitor, aproape septuagenar în momentul introducerii cenzurii şi a realismului socialist. Autorul Luminii vine de la răsărit s-a numărat printre puţinii intelectuali importanţi care n-au suferit din cauza rigorilor politice şi ideologice. Din contra, el a profitat, şi material, şi moral, de pe urma lor. Operele publicate de Sadoveanu după război sînt, cu excepţia unei povestiri din volumul Fantezii răsăritene (scrisă, totuşi, înainte) şi a romanului Nicoară Potcoavă, lipsite de orice valoare. Au fost, cu toate acestea, lăudate în cor şi în orice împrejurare de către o critică encomiastică. Şi chiar dacă, spre sfîrşitul vieţii scriitorului, nimeni nu mai vorbea despre Mitrea Cocor, G. Călinescu îi făcea octogenarului, la Academie, un elogiu delirant, publicat apoi ca prefaţă la ediţia bibliofilă.

S-a întîmplat după moarte cu Sadoveanu ce s-a întîmplat şi cu alţi scriitori decretaţi clasici în viaţă în timpul comunismului: a fost dat uitării atît de către editori, cît şi de către critici. Ediţia în douăzeci şi două de volume începută prin anii '50, incompletă şi necritică, s-a umplut de praf în rafturile bibliotecilor. Destule dintre operele sale mai vechi n-au fost niciodată retipărite. Puţinele articole şi studii care i s-au consacrat s-au mărginit să repete clişeele şcolare de toţi ştiute. A trebuit să treacă mai bine de un deceniu spre a se retrezi interesul noilor generaţii de critici pentru opera lui. încet, încet, un alt fel de a fi citit s-a impus, o dată cu destule remarcabile contribuţii bio-bibliografice. Prima ediţie critică, datorată lui Cornel Simionescu, a părut să facă, în sfîrşit, dreptate unei opere excepţionale şi masive, tipărite însă haotic, piratate deseori,