Despre literaturica dlui Simirad
Il banuiesc pe domnul primar Simirad a fi un bun povestitor la un pahar de vorba intre amici. Stiu din presa ca e si un bun zicator de bancuri, distrand cu aceste productii nationale pana si urechile prezidentiale. Dar de la a spune bancuri si a povesti intre amici si a povesti pe hartie e "o cale atat de lunga", vorba Poetului, iar dl Simirad, s-o spunem de la inceput, n-o strabate. N-ar fi nici o paguba. Mai agasant e altceva. N-am intalnit in acesti ani, de cand dl Simirad e autor de proza, pe cineva care sa spuna lucrurilor pe sleau (si in presa) in privinta valorii acestei proze. Corul laudatorilor e unanim, un halo de smog asezandu-se pe spiritul critic al condeierilor ieseni. N-am fost la lansarea cartilor dlui Simirad, dar cred ca gogoasele scoase pe gura de lingai erau mai umflate decat chiftelele doamnei primar, iar betia de cuvinte a criticilor bahluvieni imbata mai abitir decat vinul primarului. Asta-i naclaiala noastra balcanica!
Spre exemplificare vreau sa ma refer la textul intitulat rajkapoorian "Vagabondul". Se afla in aceasta povestioara, precum leucemia intr-o leucocita, toate carentele scrierilor dlui Simirad. Proza, hai sa-i spunem totusi asa, e construita pe ideea milei (cuvantul repetandu-se de vreo cinci ori in doua pagini dactilo) si a indiferentei noastre fata de cei napastuiti de soarta. Subiectul e urmatorul: un vagabond "fara capatai" (expresia e cam pleonastica, domnule primar, vagabonzii fiind indeobste fara "capatai", adica fara acea parte a patului unde-si pune omul capul ca sa se culce) e lovit fara mila de un "zdrahon" si moare in niste boschete, in indiferenta generala, dar sub ochii unui ingeras de copil. Acesta din urma e "personajul pozitiv", avand mila de vagabondul neincapataiat.
Inaltatoare si invatatoare istorioara, nu-i asa?
Chestiunea este sa te ajunga "
