Vin ploile, vine iarna şi armura de minciuni a guvernanţilor e tot mai găurită. Nivelul de trai se prăbuşeşte cu fiecare clipă, mizeria materială a românilor concurează doar cu mizeria morală în care ne complacem. Blindat de amărăciunea vieţii de fiecare zi, cetăţeanul îţi vâră capul între umeri şi nu mai vrea să vadă, nu mai vrea să audă nimic. Oricât de optimist ai fi (iar uneori optimismul e o formă a nesimţirii), nu poţi să nu tresari în faţa minciunilor penibile livrate cotidian de către putere. Preţurile energiei au explodat, aşa-zişii "edili" din oraşele mai răsărite anunţă că agentul termic rămâne duşmanul de moarte al românului şi că populaţia famelică de la blocuri ar face bine să-şi întărească provozia de şube, blănuri de lup şi alte îmbrăcăminţi tradiţionale ale românului şi ale afganului.

Fireşte, nu frigul ne înspăimântă, ci incapacitatea tuturor guvernelor de până acum de-a riposta acestei fatalităţi a climei temperat-continentale. Ce vină avem că nu ne-am născut în Insula Capului Verde, ci în Insula Capetelor Pătrate? Din nefericire, nu numai în materie de geografie nu putem schimba nimic. Politica, economia, sănătatea, educaţia, cultura, într-un cuvânt, totul, ne înfăţişează ca prizonieri ai unui loc blestemat, născut din trădarea Mioriţei şi continuat cu prizonieratul mental al meşterului Manole. Cinismul şi lăcomia, nesimţirea şi aroganţa nu şi-au găsit nicicând - în ciuda temperat-continentalismului nostru! - un culcuş mai cald şi-o hrană mai uşoară.

Peştele se împute, desigur, de la cap, însă de faza asta am trecut demult. Putreziciunea a coborât spre coadă, care se zbate provocând în jurul ei nu doar o duhoare morală pestilenţială, dar şi o mizerie fizică de nedescris. Disoluţia totală a autorităţii, dispariţia normelor de convieţuire civilizată, violenţa tembelă şi nesimţirea agresivă sunt forme de existenţă care nu mai miră