Cineva m-a intrebat de curand cum mi-am permis eu, un mocos de parlamentar debutant, sa ma "iau" de marele Vadim Tudor, genialul, tribunul, elocventul de CORNELIUS cel fara de teama si fara prihana?
La urma urmei toti suntem putin nebuni, singura problema constituind-o cum putem si daca putem sa ne tinem in frau nebunia.
Asadar, spre a clarifica odata pentru totdeauna chestiunea vadimiologica, voi arata ca Vadim este citit, are scuipat la furca si joaca genial teatru, simtind corzile publicului si piscandu-le catifelat cu degetele lui ca niste carnaciori. Emotionandu-se (cred, sincer) in fata unui caine vagabond si oferindu-i de mancare, mai da un sut catre fantomele vii ale blestematilor de intelectuali sclifositi care ne vand in fiecare zi tara la unguri, evrei, americani, ugandezi sau bosimani. El e tatal sarmanilor, caruia carnurile ii salta spaimantos atunci cand tarisoara plange zice ca puterea actuala n-are solutii economice si ii face pe unii sa creada ca strigaturi de genul "Sus patria, jos mafia!" vor umple stomacurile necajitilor.
Se crede un nou Mesia, despicand Dunarea in doua, cu pasu-i impozant, urmat de un convoi lung alcatuit din Mitzure, Dolanesti, Puzdresti si Irine duioase. Omul a fost votat de multi, are simt artistic, e tare, cum de-mi permit, asadar, eu sa-l intep? Mai ales cand e la ananghie... E drept, sacrilegiul facut de mine e vrednic de cel mai adanc dispret. De altfel, un discipol tanar, chiar foarte tanar al Tribunului, autor al unor carti cu pretentii "Stiintifice", m-a tras serios de urechi, recent. Asta e grav. Tremur de spaima, nu-mi pot reveni si uite ca, zarindu-ma in oglinda imi vine a ma lua la palme. Ce-am facut, ce-am facut, cu ce genii contemporane m-am ciocnit, tocmai eu, un anonim trecator pe scena vietii.
Deschid televizorul, pe ecran bin Laden, slab, privind fix catre Paradisul Profetului, pr