...De ce nu? Ar fi posibilă, ar fi necesară, crearea unui capitol bugetar special - capitol al bugetului de stat - atribuit montării o dată la trei ani, de la o ediţie a Festivalului enescian la cealaltă, a acestei capodopere a teatrului liric care este Oedipe-ul enescian. Este un proiect naţional ce depăşeşte prin amploare, prin responsabilităţi, prin costuri, posibilităţile unei singure instituţii.

Ultimul efort pe această direcţie a fost făcut la noi, ne aducem aminte, în urmă cu şase ani; montarea imaginată atunci de către Andrei Şerban a costat enorm şi a fost subvenţionată. A fost subvenţionată de fiecare dintre noi, de fiecare contribuabil. Andrei Şerban merita acest lucru chiar dacă montarea sa era conjuncturală, era discutabilă, era destinată momentului. Montarea anterioară, cea datorată regretatului maestru Jean Rânzescu, a fost menţinută în repertoriu mai bine de trei decenii, începând cu premiera bucureşteană din anul 1958, anul primei ediţii a festivalului; ne aducem aminte, a fost o montare şocantă la nivelul conducerii de partid şi de stat, o montare neconvenabilă din punct de vedere ideologic. A fost o montare "cu cântec", a fost un spectacol interzis şi reluat numai după ce actul final - libretul şi textul lui Edmond Fleg - a fost refăcut. Ulterior, în deceniul anilor '80, reluarea Oedipe-ului enescian a fost de neimaginat.

Astăzi, concretizarea unui proiect naţional continuu, proiect destinat menţinerii în repertoriu a capodoperei enesciene, ar presupune realizarea câte unei noi producţii o dată la trei ani cu prilejul viitoarelor ediţii ale festivalului, montarea urmând a fi reluată în stagiunile intermediare ale operei bucureştene, în calupuri a câte două sau trei spectacole pregătite în mod special; s-ar înlesni astfel menţinerea calităţii actului scenic muzical dramatic.

Un astfel de proiect presupune lansarea invitaţi