La numarul 5, pe Strada Dr. Vicol, se afla granita invizibila ce separa doua lumi •Penitenciarul iesean este una dintre putinele inchisori de maxima securitate •Reeducarea celor 2.150 de detinuti se face prin munca •Consilierea psihologica, educatia si reintegrarea sociala a acestora sunt doar un ideal frumos, pentru ca putini dintre ei isi gasesc un loc de munca si un rost in viata •"Acolo, totul devine o ecuatie cu multe necunoscute", spune unul dintre cei care a visat libertatea asteptand in spatele gratiilor

"Mai iei cate o lopata pe spate, dar muncesti"

Un bar de cartier. Lumina obscura. Cateva mese, cativa clienti. Fum de tigara. "Elena, mai adu un rand". Barbatul din fata mea are 45 de ani si o mustata care il face sa semene cu Stalin. "Din cauza mustatii mi-au zis Stalin. Toti ma strigau asa. Colegii, ba chiar si paznicii". Din cand in cand, ochii lui Doru se indreapta spre televizor. Din boxe razbat acorduri Led Zepellin. "... a stairway to heaven". Fara sa priveasca in jur, ignorand putinii clienti de la celelalte mese, Doru canta. Dincolo de pleoapele care ii ascund ochii albastri, acordurile de chitara acopera o lume in care Doru a trait mai bine de doi ani. Un univers imprejmuit cu garduri inalte de plasa. Cu usi care se trantesc cu zgomot, in scrasnet de zavoare si incuietori metalice. O lume inchisa intre patru pereti. In care fiecare zi seamana cu urmatoarea si cu cea care a trecut. In care Doru a ajuns pentru ca viata l-a facut sa fure stingatoare din tren pentru a putea supravietui. Intre peretii celulei, timpul capata o singura conotatie. Secundele trec mult mai greu, incetinite, impiedicate de pacatele detinutilor. "Astepti sa treaca timpul. Sa vina cat mai curand momentul in care vei iesi dincolo". Intre cei patru pereti ai celulei, lumea de dincolo inseamna lumea de afara, care incepe dincolo de vizeta pri