Ceea ce surprinde în primul rînd la Andrei Bodiu, în cartea sa Direcţia optzeci în poezia română, este tonul extrem de serios al abordării. Deşi este vorba despre teme critice diferite, se impune o comparaţie cu Trafic de frontieră de Adrian Oţoiu. Ambii sînt scriitori foarte buni (Bodiu în poezie, Oţoiu în proză), ambii s-au lansat în primul rînd prin literatura lor. Amîndoi se orientează acum serios spre cariera universitară. Pe cît sînt de ludici şi de inventivi în literatură, pe atît îşi iau o "morgă" serioasă în critică. Nu e în nici un caz un reproş, pentru nici unul dintre scriitorii amintiţi. însă gradul de rigiditate care intervine în actul lor critic poate desemna o întoarcere la "rădăcini", o puternică întoarcere la maniera clasică de a face critică (poate încă o întoarcere la Maiorescu?). Sintagma "postmodernism clasic" pe care am folosit-o în cazul lui Oţoiu, capătă şi mai mult sens, odată cu apariţia cărţii lui Bodiu.

Un alt punct asupra căruia cad de acord cei doi este caracterul de outsider al scriitorului optzecist. Oţoiu face o întreagă teorie a frontierei în proza optzecistă. Bodiu insistă pe caracterul de marginal politic al optzecistului. Această accentuare a caracterului politic în literatura optzecistă este foarte importantă pentru lucrarea lui Andrei Bodiu.

Ce-i desparte pe cei doi? Oţoiu este teoretician. Bodiu tinde spre critica de ierarhizare. Primul comentează fără să facă judecăţi de valoare, zeci de prozatori. Nu propune o ierarhie. Bodiu nu foloseşte criterii de valorizare, însă alege dintr-un cîmp poetic de altfel foarte generos. Acesta este doar primul volum, dar găsim doar şase nume: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Mariana Marin, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Liviu Ioan Stoiciu. Să sperăm că lista nu se va "aglomera" în al doilea volum.

Spuneam, în Direcţia optzeci este foarte accentuat caracterul politic