Astăzi Concursul Internaţional "George Enescu" tinde să renască. E greu să repari, e greu să refaci; mult mai greu decât să construieşti dintruînceput un lucru valabil.
Eforturile sunt importante. Lipseşte ştiinţa managerială privind lansarea şi organizarea unei atari competiţii.
Nu există o instituţie stabilă a Concursului şi Festivalului Internaţional "George Enescu", o instituţie care să se preocupe de desfăşurarea punctuală a etapelor competiţiei, de la lansare la pregătire, la publicitate, la organizare, la urmăririea desfăşurării propriu-zise.
Recent s-a încheiat ultima ediţie a concursului. A avut, oare, cineva în vedere faptul că tinerii concurenţi, laureaţii, profesorii lor, membrii juriilor ar fi trebuit să se întoarcă acasă cu pliantele viitoarei ediţii a concursului ?
Să mai adăugăm faptul că structura actuală a competiţiei este încremenită în proiect. În proiectul anului 1958 !
Concursul se adresează tinerilor muzicieni performeri, cântăreţi, violonişti, pianişti...
Or, Enescu a fost şi rămâne în muzica românească, în conştiinţa universală, drept una dintre marile personalităţi componistice ale secolului al XX-lea. El însuşi a fost iniţiatorul unui premiu de compoziţie ce i-a purtat numele. Nu era firească înfiinţarea unei secţii de compoziţie în cadrul competiţiei? O asemenea secţie a existat cu trei ani în urmă; a fost ulterior desfiinţată din motive cu totul discutabile. Chiar şi competiţia tinerilor performeri necesită o considerabilă revizuire. Atât în structura concursurilor existente cât şi în ceea ce priveşte adiţionarea unor noi secţiuni. Căci, referindu-ne la întreaga panoramă a creaţiei primei jumătăţi a secolului XX, se poate spune că Enescu a creat lucrări fundamentale în literatura concertistică a violoncelului, de asemenea în literatura muzicală camerală a primei jumătăţi a secolului trecut.
