Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa ieseana de volei trebuie sa-si apere blazonul in Top Teams Cup

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 24 octombrie 2001 ·

•Pentru disputele din cupele europene, Penicilina Iasi ar dori sa imprumute cateva jucatoare de la celelalte formatii din zona Moldovei, prima vizata fiind Unic Piatra Neamt

La sediul clubului Penicilina, in prezenta conducerii SC Antibiotice SA Iasi (sponsorul principal al echipei iesene de volei), formata din directorul general Ion Nani si directorul economic Constantin Nicuta, antrenorul emerit Nicu Roibescu a organizat o conferinta de presa in care si-a expus ideile referitoare la noul sezon competitional, care a debutat saptamana trecuta. Prin plecarea jucatoarelor Cezara Ruxandoiu (la echipa franceza Clamart), Adriana Giurgea (la Dinamo Bucuresti) si Elena Cozma (la OIL Terminal Constanta), formatia noastra de volei a slabit valoric in acest sezon, mai ales ca, in locul celor trei jucatoare plecate (ultimele doua mentionate fara aprobarea clubului iesean), nu a venit decat Alina Melinte, de la junioarele CSS Unirea Iasi. "Avem un moment dificil prin plecarea Cezarei Ruxandoiu in Franta si nu ai cum sa acoperi golul ramas. Celelalte doua care au plecat fara acordul nostru, Giurgea si Cozma, care mai sunt legate de noi prin contract, nu erau niste valori foarte mari, dar puteam face cu ele schimbari la un moment dat pentru un arespirox. Totusi, nu vom cadea asa usor si nici nu vom dezarma in fata greutatilor", a declarat, la inceput, Nicu Roibescu. Sambata trecuta, pe teren propriu, Penicilina a pierdut in cinci seturi in fata puternicii RATB Petrom, echipa bucuresteana facand achizitii de marca la acest inceput de sezon. "Echipa bucuresteana are jucatoare cu salarii intre 350 si 1.000 de dolari pe luna, dar chiar daca are aceste somitati, unele venite din strainatate, noi am condus de multe ori in meciul cu ele, iar daca arbitrii erau corecti tot timpul, puteam sa invingem. In setul doi ne-a fluierat de sapte ori si asta a insemnat sapte punct

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 28 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°