În articolul Criticul debutanţilor publicat în "Contemporanul" anilor '50, G. Călinescu afirmă categoric necesitatea dublei măsuri în ceea ce priveşte articolul critic adresat începătorului sau publicistului consacrat: "Cu dalta şi ciocanul cu care ciopleşti granitul, nu spargi safirul". Şi, mai spre final, o apreciere demnă de reţinut: "Un adevărat critic al tinerilor e acela care are candoarea lor". Se întîmplă ca acum, în octombrie, să se imprime pe acelaşi sigiliu jubiliar trei nume ale unor literaţi pe care îi apropie, în eternitate, "candoarea" de a fi aşteptat, de a fi descoperit spre a-i consacra pe nu puţini "debutanţi" ai vremii lor. Speranţa că unul dintre ei ar putea fi "marele necunoscut" bătătoreşte calea răbdării şi temperează tonul caritativ al elogiilor, acoperind moralmente în cei trei: E. Lovinescu - 120 de ani de la naştere, Perpessicius - 110 ani şi M.R. Paraschivescu - 90, acel altruism irepresibil care le-a consolidat prestigiul şi legenda. Despre E. Lovinescu, amfitrionul din str. Câmpineanu, se ştie că la maturitate devine prizonierul benevol al propriei biblioteci. Aici, în mai toate după-amiezele, dar mai cu seamă duminica, după ora 5, intră cunoscuţi şi necunoscuţi, cu singura obligaţie de a-şi motiva vizita printr-un (r)aport literar. În aşteptarea mult rîvnitului certificat de talent, nume importante ale generaţiei interbelice dar şi veleitari de toată speţa se perindă, timp de două decenii, prin faţa acestui "bărbat voluminos, cu părul alb şi faţa lăptoasă ca a unui copil".

Nici lui Perpessicius, critic al cărui pseudonim mulţi îl vor fi silabisit cu greutate, nu îi lipseşte "candoarea" descoperitorilor. Evocat de Tudor Vianu într-un portret de tinereţe, Dumitru Panaitescu-Perpessicius apare, ca şi E. Lovinescu la începuturi, un fidel al bibliotecii Academiei, "în scaunul care îl primea ca pe unul din cititorii cei mai punc