Îngroşînd necontenit rîndurile torţionarilor, vechiul regim nu sufla o vorbă despre existenţa lor. Selectivă după criterii implacabile, limba de lemn suprimase termenul, tratament pe deplinul plac al celor nemijlocit vizaţi. Limbajul tranziţiei, a cărui materie primă originară încă nu a fost identificată, a deshumat termenul vehiculîndu-l cu o remarcabilă sprinteneală. Cei vizaţi au reacţionat autoradiindu-se in corpore atît din prezent cît şi din trecut. Pentru a convinge, abandonarea vechii identităţi se cerea completată cu adoptarea unei identităţi de schimb. Şi astfel contigente masive de foşti torţionari au trecut cu elan sub drapelul partidului zămislit pentru a le facilita această năpîrlire. Împrejurări neprielnice tocmai l-au scos din anonimat pe unul dintre aceşti atleţi ai continuităţii. Ierarh de frunte al PRM, deţinător a două fotolii parlamentare, unul în hemiciclu şi celălalt în comisia pentru cultură, eroul păţaniei devine obiectul unor zvonuri defăimătoare, puse în circulaţie de un cotidian central. Potrivit documentelor date în vileag, bravul militant pentru cauza democraţiei peremiste, purtător, zeci de ani, al mundirului cu peltiţe azurii, şi-a încheiat în '89 cariera cu gradul de colonel, comandant al departamentului specializat în hărţuirea oamenilor de cultură. O replică se impune, şi ea a fost prilejuită de un

fantomatic post TV născocit, după cît se pare, tocmai pentru difuzarea unor asemenea puneri la punct. Pe micile ecrane a apărut un domn grizonat, dar încă vînjos, purtîndu-şi fără vreo stînjeneală vizibilă vestimentaţia civilă, evident mai sensibil la frumuseţile limbii strămoşeşti decît la regulile ei şi debitîndu-şi discursul într-o cheie de blîndeţe monahală, întreruptă de sporadice inflexiuni vindicative. El şi-a recunoscut lungul trecut de ofiţer securist din care însă, în cea mai mare parte, nu a avut sarcini operaţiona