Model?! Vă scriu din Bolivia, la o lună de la sosirea noastră, a mea şi a soţului meu, aici. Sîntem stabiliţi în oraşul Cochabamba, "corazon de Sud-America" - cum le place celor de aici să se mîndrească - situat în centrul ţării şi avînd clima cea mai bună din toată ţara. Ajungerea noastră aici a fost posibilă datorită patronilor unei fabrici locale care căutau un tînăr inginer care să-i ajute să promoveze noi produse, iar soţul meu a fost ales pentru acest post. Am ajuns într-o ţară din America de Sud, continent pe care puţini români ajung să îl vadă. Pornind de la accepţiunea pe care o are cuvîntul "exotic", Bolivia se încadrează perfect în sens. Contrastul te izbeşte la fiecare pas: case luxoase stînd fără jenă alături de ruine sau adevărate cocioabe, jeep-uri Toyota sau Nissan depăşind în viteză bietele autobuze Chevrolet sau Coaster de pe vremea lui Charlie Chaplin..., oameni mîncînd în restaurante de standarde internaţionale şi cu preţuri pe măsură sfidînd majoritatea celor care abia îşi permit să se hrănească cu mîncare gătită pe stradă de femeile indigene, munţii care înconjoară oraşul de o frumuseţe copleşitoare uitîndu-se nedumeriţi la străzile pline de gropi. Citind o statistică am aflat că 5% din populaţia Boliviei sînt oameni foarte bogaţi, 30% ar fi clasa de mijloc (care înseamnă că trăiesc foarte modest), iar restul trăiesc la limita sărăciei. Ce te izbeşte aici e mizeria de pe străzi. Ei n-au angajaţi ai primăriei care să cureţe străzile, să golească pubelele de gunoi, ci fiecare îşi face curăţenie pe strada din faţa casei, dar cum nu sînt aşa conştiincioşi, gunoiul zace din abundenţă pe străzi. În ceea ce priveşte educaţia copiilor, există grădiniţe, şcoli şi universităţi atît de stat, cît şi particulare. Spre deosebire de România, în Bolivia doar în şcolile particulare se învaţă serios, dar aceste şcoli costă (200 $/lună - pentru o şcoală gim