T oamna, acţiunea aprovizionărilor pentru iarnă face ca pieţele să devină un spectacol al abundenţei. Nu mai vezi pe tarabe marfă în cantităţi obişnuite, ci munţi de cartofi, ceapă şi varză, grămezi de gogoşari, ardei şi alte legume. Toţi ştim ce înseamnă o zacuscă bună, oferită cu mîndrie nedisimulată şi cu o privire discret întrebătoare de o gazdă binevoitoare. Zacusca este ceva special. Se oferă ca o favoare, pentru că ştim cît de greu se face, cîtă muncă şi timp se investesc în borcanul mult prea mic faţă de legumele sacrificate. Dar magiunul! El nu are E-uri şi se face cu zahăr puţin. Aprovizionarea de iarnă are o motivaţie complexă. Ea nu răspunde doar instinctului supravieţuirii în faţa unor ierni mai mult sau mai puţin vitrege. Te pui la adăpost de iarnă, adică întinzi mîna în cămară sau ieşi în balcon şi iei ce ţi-ai făcut sau stocat. Aprovizionarea răspunde şi nevoii de economie, exprimă valorizarea lucrului curat - ştii ce-ai pus cu mîna ta - ca să nu mai vorbim de estetică. Pe strada de lîngă spitalul Colţea erau într-o vreme - poate şi acum - vitrine cu murături măiastru aranjate, puse în borcane mari: margarete făcute din morcovi şi ţelină, brădileţi din vinete etc. Murăturile în borcane arată uneori a adevărate opere de artă.

Oamenii vor continua să pună murături, iar congelatoarele mai rezistă pentru a păstra legume. Cineva de la ţară îmi spunea că nu ar putea trăi la bloc pentru că nu putea concepe să ia liftul ca să meargă să cumpere patrunjel. Aşa că, spunea el, "deschid uşa, ies în curte şi uite pătrunjelul, doar îl iau". Aprovizionarea de iarnă este expresia gospodăriei tradiţionale în care omul îşi punea în grădină de toate, toamna le culegea, le pregătea şi le punea bine pentru iarnă. Urbanizarea şi modernitatea au adus cu sine magazinele în care găseşti de toate, dar care se adresează altui tip de consumator. Nevoia de a stoca bunuri