convorbire cu prof. univ. Paul CORNEA Ce se alege din cîntecele de generaţie cînd devin realitate? După reforma învăţămîntului din 1948, elevii de atunci, bunicii de azi, executau la corurile şcolare o piesă de mare elan: "noi creştem ca holdele ţării / prin vînturi, prin ploi şi furtuni / recoltele luminii le vom culege mîine / din brazda trasă de străbuni". De culegerea recoltelor s-a ocupat, la propriu, generaţia celei de a doua reforme a şcolii româneşti, care "lega învăţămîntul de practică" şi urma să nască "omul multilateral dezvoltat". În vremea lui Ceauşescu, toamnă de toamnă "uteciştii de azi / comuniştii de mîine", cum spunea un cîntec mobilizator, (mîrîit în surdină "refegiştii de mîine") erau trimişi pentru o perioadă în agricultură. Potrivit unui banc din epocă, "ţărănimea muncitoare" ajunsese să reprezinte "acea categorie de săteni care toamna se uită la elevii, studenţii şi ostaşii patriei care adună recolta". Tinerii de odinioară, părinţii, actualei generaţii aflate în procesul de învăţămînt, aud cîntecele tranziţiei şi sînt cam buimăciţi: parcă prea repede "lasă-mă, papa, la mare" duce la "vara ispitelor". Orice român îngrijorat de viitor se întreabă ce păzeşte şcoala, ce-o să se-aleagă de tineret, şi unde o să ajungem. După părerea multora odinioară lucrurile păreau mai clare: cînd şi cum?
Timpul dogmelor Stimate domnule profesor, în jumătate de secol de activitate didactică, aţi prins trei reforme ale învăţămîntului: puteţi schiţa o istorie a lor? Chiar în 1948, la prima reformă, eu terminam facultatea de litere şi filozofie a Universităţii Bucureşti. Iniţial, ambiţia mea fusese să urmez istoria: studiasem bine secolul XIX, mai apucasem şi un curs al lui Giurescu serios, solid, el preda în acel timp o istorie politică a celei de a doua jumătăţi a secolului XIX. Pînă la urmă am abandonat istoria pentru litere şi filosofie, atunci încă ma