Patronul băcăniei-aprozar din colţ are radioul deschis, de unde află că Banca Comercială Română urmează să se privatizeze. În timp ce-mi cîntăreşte un kilogram de mere, îmi spune cu năduf: "Vor s-o distrugă şi pe asta!". În loc să-mi văd de treabă, mă bag în vorbă ca musca-n ciorbă: "Cum, adică, s-o distrugă?". "S-o ducă şi pe asta la faliment." "Ce bancă privată a dat faliment în România?" mă înverşunez eu, biet salariat cu carte de muncă şi cont modest în bancă. Se gîndeşte ce se gîndeşte, apoi îşi aduce aminte: "Bancorex". "Bancorex era de stat", exclam triumfător. El se miră, eu înregistrez o victorie. După care îmi dau seama că victoria e mică, infimă, dacă nu chiar iluzorie: majoritatea românilor gîndesc ca patronul băcăniei din colţ. Conform ultimului sondaj CURS, 57,5% dintre cei întrebaţi consideră că statul este dator să aibă grijă de întreprinderi şi după privatizare (ca nu cumva să dea faliment?) şi, în orice caz, cei mai mulţi preferă să lucreze la stat, deşi îşi dau seama că acesta este un prost manager. Pe de altă parte, nici statul-patron,

egoist feroce, nu se prea dă convins să-şi vîndă întreprinderile, mai cu seamă pe cele păguboase. El ţine la acestea, ca unii părinţi la copiii cu deprinderi rele. Mulţimea aplaudă, fireşte. Iar mass-media au grijă să facă reclamă nu atît privatizărilor reuşite, cît celor nereuşite, precum TEPRO de la Iaşi sau combinatul siderurgic de la Reşiţa, astfel că toată lumea ştie cît de groaznic este să ai ca patron un străin, prin definiţie inuman, nemilos, opresiv. Fiecare posesor de post telefonic crede că scumpirea periodică a convorbirilor telefonice se datorează patronului Romtelecom-ului şi îl înjură pe grec, dar acceptă cu stoicism, ca pe o fatalitate, scumpirile, şi mai frecvente, ale curentului electric sau ale agentului termic, întrucît, în aceste cazuri, patronul e statul român, iar sărmanul stat a