Mentalităţile şi practicile comuniste ne-au plasat într-un punct de observaţie din care percepem deformat lumea, fiinţele şi obiectele care o populează, acţiunile care îi dau coerenţă; sistemul nostru de valori diferă în mod evident de standardele societăţilor democratice. Dacă ne-am fixat Uniunea Europeană şi NATO ca scop, trebuie să ne planificăm şi să ne coordonăm acţiunile pentru a ajunge acolo, adică în acel punct de observaţie din care lumea se vede exact aşa cum o văd cetăţenii statelor avansate, în familia cărora vrem să intrăm. În acest proces, numit în mod curent Reformă, schimbările economice şi politice sînt soluţia pe termen scurt; modificarea sistemului de învăţămînt, prin consecinţele pe care le are, este soluţia pe termen lung. Cetăţenii unei societăţi sînt, în bună măsură, aşa cum îi formează şcoala. În societatea noastră de tranziţie interdependenţa dintre cultură (= set de valori, mentalităţi, atitudini, comportamente împărtăşite de o societate), instrucţie/educaţie şi trăsăturile individuale de personalitate ia forma unui cerc vicios şi a unor contradicţii: vechile mentalităţi ne fac să avem percepţii deformate asupra reformei din învăţămînt; schimbările propuse/ induse/ impuse se lovesc de zidul unor mentalităţi învechite şi al unor trăsături negative de personalitate, exacerbate de comunism în fiecare dintre noi. Sîntem inconsecvenţi şi duplicitari: pentru reformă, cînd îi vedem avantajele, dar împotriva ei cînd ne lovim de costuri şi riscuri. Dintre toate componentele unei reforme complexe de care este nevoie în şcoala românească atenţia a fost captată cu precădere de manualele alternative. Entităţi concrete, prin materialitatea lor, manualele au modificat, în feluri diverse, obişnuinţele tuturor: profesori, elevi, părinţi şi bunici; autori, coautori, referenţi, evaluatori; editori, difuzori, librari; miniştri, inspectori, directori; me