Un clişeu al culturii populare spune că armata te-ar face bărbat. Represiunea sistematică, bazată pe regulamente capătă astfel demnitatea ritului de iniţiere. Astăzi, cînd conscripţia generală tinde să fie înlocuită de armata profesionistă, numai femeile mai pot crede aşa ceva. Astfel, Alice Barb, regizoarea spectacolului Cartofi prăjiţi cu orice de Arnold Wesker, pus în scenă la Teatrul Odeon, afirmă peremptoriu în caietul program că "armata este locul unde băieţii devin bărbaţi" şi că ea doreşte să descrie dramaturgic acest proces de transformare din unghiul de vedere al unei femei. Demersul regizoral s-ar situa astfel sub deviza: "o poveste despre bărbaţi spusă de o femeie". Obiceiul femeilor de a spune una şi a face alta este, în cazul de faţă, un noroc. Spectacolul este mult mai interesant, mai complex, mai frumos în fapt decît în intenţie. Un eşantion de recruţi, reprezentativ pentru ansamblul social, ajunge în ambianţa militară de elită a forţelor aeriene britanice. Armata din piesă nu este aceea a lui Moş Teacă, ci armata engleză din anii şaizeci, aflată într-un proces de reconstrucţie identitară, după ce a cîştigat un război şi a pierdut un imperiu. Ofiţerii şi gradaţii nu sînt deloc nişte brute cazone, ci păstrători ai formei, suferind de evaporarea fondului. Nevroza corpului ofiţeresc este extrem de bine redată, într-o gamă largă de reacţii, de la abulia alcoolică a comandantului (Geo Costiniu), trecînd prin pulsiunile erotice incerte ale ofiţerului pilot (interpretat fin şi nuanţat de Mircea Constantinescu), pînă la ţinuta rigidă, îmblînzită cu puseuri de căldură umană a caporalului Hill (convingător realizat de Gelu Niţu). Recruţii nu fac corp comun în faţa structurii ierarhice, relaţiile dintre ei sînt contradictorii, ele reflectînd atmosfera fierbinte a anilor şaizeci, cînd conflictul de clasă se estompeaza în raport cu clivajul cultural. Pip Th