"Cam pe vremea asta, acu', puneam murăturile, şi la Ambasador şi la Parcu' Trandafirilor, dar acu' îţi spun de la Parcu' Trandafirilor, acolo am pus io multe murături", îmi povesteşte tanti Kati, pe lîngă alte lucruri din fascinanta ei biografie de fostă chelneriţă: a venit la 14 ani în Bucureşti, "tumna din Ardeal", s-a măritat de tînără, a înşelat-o bărbatul, ea i-a replicat cu înjurături şi tocuri de pantof în cap, pînă la urmă a divorţat de javră. Acum însă vorbim despre murături, deocamdată despre cele de la Parcul Trandafirilor, unde "era frumos ca la mînăstirea de la Parma", mai tîrziu despre altele, apoi cine ştie, poate că discuţia va divaga înspre teme politice şi sociale, poate că nu, vă mărturisesc deschis: cu tanti Kati nu poţi prevedea niciodată unde va ajunge conversaţia. Deci pe vremea asta îşi începeau ei treaba. Chelneriţele, picolii, ospătarii renunţau la uniforme şi la ecusoane, pentru ca, îmbrăcaţi în salopete sau în halate şi încălţaţi în cizme de cauciuc, să pună la murat cantităţi uriaşe din tot ce se poate: pere, struguri, pepeni verzi mici, gogoşari, gogonele asortate, varză, varză roşie tocată sau netocată, castraveţi şi ardei capia. "Venea cîte un chelner la mine şi-mi spunea: Hai Kati, treci la murături! Du-te dracu' bă, de ce io? Du-te tu, mă codeam şi pînă la urmă mă duceam. O luam şi pe baba Maria, acu' şi-a rupt mijlocul săraca, şi puneam la murături de era sfîrşitul lumii." Cu tonele spune tanti Kati, evident exagerează, însă ne putem imagina că erau tare multe. "Cu lăzile le aduceau de umpleau o cameră mai mare ca asta numai cu gogoşari, şi p-ormă treci Kati de-i curăţă de seminţe, de-i taie, pînă îmi plesneau mîinile de atîtea seminţe de curăţat. Să vezi tu, că atuncea se găsea un chelner mai al dracu' să-mi arunce gogoşari necurăţaţi în cap şi mai şi zicea: vezi că ăsta ţi-a scăpat. Plus că mai venea şefu' pe acolo să între