Cu dragoste, despre Cai. Deasupra Mangaliei, soarele zambeste strepezit. Suflarea taioasa a marii miroase deja a toamna. E timpul sa te opresti, ca sa vezi necuprinsul de ape, in toata melancolia lui. Pe tarm, printre stolurile zburatacite de pescarusi, se scrie un gazel: o herghelie de cai, cu coam...

Cu dragoste, despre Cai

Deasupra Mangaliei, soarele zambeste strepezit. Suflarea taioasa a marii miroase deja a toamna. E timpul sa te opresti, ca sa vezi necuprinsul de ape, in toata melancolia lui. Pe tarm, printre stolurile zburatacite de pescarusi, se scrie un gazel: o herghelie de cai, cu coamele tesalate de razele subtiri ale diminetii, iau in copite vantul sarat. Zvelti, cabrati, cu o eleganta monarhica, se bucura de libertatea neasteptata a intinderii de nisip pustiu. In spatele lor, cu o biciusca pe care nu o ridica niciodata in aer, paseste mare si apasat un barbat imbracat intr-o salopeta veche si ponosita. E urmat de cativa manji care i se incurca in picioare, tinandu-se de el ca de fustele mamei. Apoi caii o cotesc spre campie, spre grajdurile si zidurile militaroase ale hergheliei Mangalia. E duminica si soarele urca fara vlaga pe cer.

Cantarea cantarilor

Cand e vorba de cai, nea Gheorghe Teohari isi pierde repede cumpatul. E o dragoste peste fire, care il arde de mult. Se plimba prin grajd si isi prezinta comoara, formata numai si numai din pur sange arab: cai muscati (patati), cai roibi, cai rotati si cai murgi, cai dersi si tintati, cu stea alba in frunte. Nici cea mai frumoasa padure de toamna nu are atatea nuante de argintiu si maro, de vinetiu si de negru. Nici o alta rasa de cai din lume nu poate sa se compare cu caii lui. Asa cum spune o poezie orientala, pur sangele arab trebuie sa aiba cap mic, urechi mobile si atente, ochi mari si patrunzatori, ca sa vada pana in adancul desertului; nari frematatoare