Adrian GRANESCU
Lecturile mele particulare
Cu o prefata de Mircea Petean si o postfata a autorului, Editura Limes, Cluj, 2000, 212 p., f.p.
Adrian Granescu e un „poet nestiut de nimeni, ce sta la masa lui de scris. [...] Se opreste ades din scris, priveste afara strada si dealurile orasului sau“, Clujul. Sub aceasta poza, foarte bine studiata, sint adunate poeme in proza scrise pe parcursul a 30 de ani. „1969 si urmatorii“ ar fi un titlu generic pe care autorul si-l asuma in Postfata, cu o delicata rezerva, fluxul notatiei putind fi la un moment dat reasezat sub forma primitoare a jurnalului.
Autor a doua volume de proza, publicate in 1988 (O dragoste ca oricare alta) si in 1998 (Un alt fel de sfirsit), Adrian Granescu este un scriitor parcimonios cu viziunile sale, pe care le elaboreaza indelung si le dispune atent in cabinetul sau. Inconjurat de stampe si de mici antichitati, pretexte pentru reverie, poetul descopera voluptatile unui calendar de uz intim, fiecare luna a unui timp interior avind o descriere speciala: „Ah, ce aprilie nehotarit: cu ploi, cu flori, cu zapada, cu vint…“, unde interjectia are o conotatie simbolista; sau, in alta parte, este fascinat de puterea sugestiva a coincidentei: „Noiembrie, trist, umed, murdar [...]. De ce mi-a fost dat mie sa-ti cunosc rindurile dupa jumatate de veac, exact in ziua si-n luna in care au fost scrise…? De ce? Sau, cum? Maestre Sebastian…“.
Vise, dar si geografii bizare, intoarse spre o lume apusa, de preferinta a Evului Mediu, populeaza acest jurnal deghizat in fastuoase tehnici de „manipulare“ a cuvintelor, precum repetitia care aditioneaza la un nou alineat un nou cuvint, textul desfasurindu-se organic, sau jocurile de limbaj ce se construiesc in paragrafe cu propozitii care incep cu aceeasi litera. Totul respira prin cele trei puncte retorice, imersia intr-o lume trecut