Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali, zapaciti de propriile atributii

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 30 octombrie 2001 ·

Singura comisie care a fost in stare sa propuna un proiect a fost cea economica Consilierii municipiului Botosani ar putea concura cu succes la titlul de cei mai idealisti alesi locali din tara. Ei lucreaza dupa un regulament care cuprinde atributiile fiecarei comisii in parte si prin care membrii CL si-au trasat sarcini ce par desprinse din actul de administratie al unei metropole, nu al unui oras cu 126.000 locuitori. Regulamentul a fost aprobat la sfirsitul lunii februarie si, in cele aproape opt luni care au trecut de atunci, o singura hotarire pornita de la aceste atributii a fost promovata in plenul CL de catre consilieri. De exemplu, comisia de urbanism a CL "propune, intocmeste sau coopereaza la elaborarea unor studii privind domeniul public al municipiului si stadiul actual de valorificare al acestuia, precum si fundamentarea unor programe pentru asigurarea folosirii acestuia potrivit destinatiei si dezvoltarii sale". Totodata, CL mai "initiaza si coordoneaza studii privind ecosistemele", "cerceteaza modalitatile de imbunatatire a conditiilor de mediu ambiant" si "participa la elaborarea strategiei de salubrizare a municipiului, de dezvoltare a retelelor edilitar-gospodaresti, precum si de reamenajare a padurilor si spatiilor verzi, rapararea si intretinerea strazilor si trotuarelor". Pina la urma, membrii comisiei nu fac in general altceva decit sa analizeze planurile de urbanism puse pe masa de executiv si carora le dau sau nu avizul, de la data aprobarii regulamentului, de la aceasta comisie nefiind initiat vreun proiect de hotarire care sa plece de la atributiile comisiilor CL. "Oamenii vin si depun toate cererile la Primarie. Noi ce putem face, sa stringem in oras un grup de oameni si sa le spunem: «Haideti sa facem un PUD (plan urbanistic de detaliu)»? Oricum, toate proiectele de urbanism ajung la noi", afirma Albert Tanase, presedintele comisiei de ur

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 3 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°