Alina MUNGIU-PIPPIDI
Transilvania subiectiva
Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, 256 p., f.p.
O carte de remarcabil pionierat si de bun nivel, Transilvania subiectiva de Alina Mungiu-Pippidi (Bucuresti, Humanitas, 1999) n-a avut, dupa toate indicatiile, ecourile pe care le merita. Mai ales in Transilvania. Lipsit total de prejudecati (ca si autoarea discutata), mai mult, amindoi moldoveni (si mai precis ieseni), ne-am intrebat nu o data asupra cauzelor acestei situatii. Am citit cartea imediat dupa aparitie. Apoi am asteptat. Lipsa referintelor ardelenesti ar fi, probabil, o explicatie. O alta: stilul lucrarii sfideaza pur si simplu jurnalistica pseudo-ideologica actuala. Este precis, riguros, cu nu putini termeni tehnici, inclusiv multe formule „anglo-saxone“.
Nu mi-am dat seama imediat, mai ales de o serie de alte realitati. Mai intii lipsa de traditie a unor astfel de studii la noi. Obiectiviste, cu un aparat conceptual total nou, inca deloc sau foarte putin cunoscut. Un intelectual din Cluj, foarte liberal de altfel, mi-a declarat: „Alina Mungiu scrie despre ardeleni cu detasarea obiectiva cu care un antropolog ar scrie despre un trib din Africa“. Este ceva adevarat in astfel de reactii. Nu pot fi scrise studii de psihologie sociala, studii de „stiinte sociale“ in general, fara un numar de preconcepte si cu o tehnica speciala. Obiectivitatea absoluta este insa imposibila. In mod intuitiv, Alina Mungiu-Pippidi a vorbit, din fericire, doar despre o Transilvanie „subiectiva“. Deci despre o reprezentare inevitabil subiectiva. Atit a ardelenilor, de orice etnie, despre ei insisi, cit si a celor ce-i studiaza. In ciuda obiectivismului politologiei americane de la care autoarea se revendica, politologie elogiata fara rezerve („indiscutabila superioritate pe plan teoretic si empiric a acesteia“, p. 88).
Fara a fi citusi de puti
