Anton Golopenţia, după terminarea studiilor universitare (Dreptul şi Filosofia), a fost "selectat" (vorba lui Ibrăileanu) de prof. Dimitrie Gusti, după ce l-a văzut lucrînd în echipa de monografişti din satul Cornova din Basarabia. În 1932-1933, D. Gusti, ajuns ministru al Învăţămîntului, îl instalează pe tînărul Golopenţia drept şef de cabinet, punîndu-l să lucreze mult la un eşuat proiect de reformă a învăţămîntului preconizat de profesor. Dar, în 1933, obţinea invidiata bursă Rockefeller, urmată de o alta Humboldt (pînă în 1936), cînd îşi ia un strălucit doctorat în Germania. Reîntors cu doctoratul luat, se alătură, din nou, Şcolii monografice a lui D. Gusti. Devine redactor al revistei Sociologie românească, nimic mai puţin decît director la nou întemeiatul Institut Social Român şi asistent onorific la catedra lui D. Gusti, ajutîndu-l pe profesor şi la pregătirea, în Paris, a pavilionului românesc la expoziţia universală. Era bun specialist în statistica demografică (nu numai!) şi, în 1940, cînd instituţia lui Gusti începe să se clatine, e angajat de marele Sabin Manuilă la Institutul Central de Statistică. Participă, cu roluri conducătoare, în 1941, la pregătirea şi efectuarea marelui recensămînt al României împuţinată teritorial. Cu o rară dăruire conduce, în 1941-1943, o echipă de specialişti de la Statistică, pentru recenzarea românilor stabiliţi dincolo de Bug, acţiune care, după război, a rămas baltă şi considerată o permanentă culpă în ochii autorităţilor comuniste. Golopenţia era un bănăţean cuminte, învăţat şi cumpătat. De aceea, încă în 1945, cînd Sabin Manuilă, devenind membru încă în primul guvern Sănătescu, ca delegat al PNŢ şi, apoi, în guvernul N. Rădescu, îl invită pe Golopenţia să i se alăture ca şef de cabinet, acesta refuză categoric. El prefera să-şi vadă de meserie, deşi la pregătirea actului de la 23 august, invitat de un om de legătur