A doua staţie de Stat, ca să zic aşa, la care opreşte un intelectual din afară cînd aterizează într-o ţară străină e, de obicei, biblioteca. De obicei Biblioteca Naţională. Şi, fiindcă îi am în vedere pe intelectualii importanţi, de obicei aceştia sînt studenţi, masteranzi şi doctoranzi, adică - de obicei - tineri. Astfel, într-un fel, Biblioteca Naţională e instituţiunea de care depinde într-o măsură foarte mare prima impresie despre ţara în care ai hotărît să-ţi faci studiile; şi orice ţară, ca şi orice om, vrea să aibă o imagine cel puţin decentă. Iar prima părere, ca şi prima dragoste, contează. Chiar dacă nu vrem să ne mai amintim de ea, ori ne amintim nu chiar cu cea mai mare plăcere. Sînt într-o situaţie destul de delicată şi scriu acest "Prezent trecut, trecut prezent II" cu aceeaşi intenţie - constructivă - din Prezent trecut, trecut prezent (eseu publicat în revista "Contrafort", unde povesteam despre "prima staţie", mult mai existenţială, mult mai cornută). Scriu acestea tocmai fiindcă îmi place foarte tare România - şi Bucureştiul - şi ţin la faptul ca imaginea ei/lui în lume să fie cea adevărată, pe care o (!) merită (şi o merită!). Fiind de aiurea, unele lucruri, inevitabil, mi se arată mai limpede, îmi sînt mai evidente (decît celor născuţi aici, în România, şi - de asemenea - decît străinilor-străini).
Deci, intri în Biblioteca Naţională a României, oglinda în care se uită România culturală activă. Şi, fiindcă e vorba de imagine, am să mă opresc, aici, mai mult la inscripţiile de pe pereţii bibiotecii care au şi ei urechi, dar din păcate le lipseşte taman ceea ce-ar spune celor care i-au "înfrumuseţat" atît de ţaţa (au-au-au!) că nu sînt poartă nouă, ci pereţii unui locaş în care mai intră şi Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Dan Perjovschi sau - poftim - Maia Morgenstern. Primul afiş, lipit peste tot - îţi aminteşte numaidecît de C
