(scene din viaţa şi opera Poesiei)

I.

S-a căţărat în memoria mea, acolo a rămas şi-am

văzut-o într-o zi mai fericită decît mi-am închipuit,

era mică, avea o zi a ei de naştere, semăna cu

cineva anume de care tocmai mă despărţisem

cu mulţi ani în urmă,

a rămas acolo un timp, ar fi trebuit să o recunosc

din prima clipă, n-a fost să fie aşa,

şi celelalte clipe la fel, pustie viaţă,

triste împliniri, mi-au spus să încerc şi altă imagine,

numai ţigani şi tîlhari,

numai cuţite şi sînge, mi-am amintit chiar o proză

a lui Borges, cine să înţeleagă, cine să cunoască

inima omului înfiptă-n cuţitul ţiganului

chiar în pragul casei sale, ailor conduc ţara,

le cîntă cucuveaua în păr, păduchii le numără banii

furaţi, ziceţi cioare din viori,

nimănui nu-i pasă, ailor conduc ţara, ea

s-a căţărat în memoria mea, de acolo cine să mi-o

alunge, spun şi eu poesia şi mă închin;

II.

Ascultă, ca viermii în rahat se înmulţesc, pun

gaz pe foc, în ochii bulbucaţi se adună salbe de aur,

urechile lor pline de manele plăcute auzului celor

ce fac din ţara asta bairam fără sfîrşit, folcloriade

în care prostia se cheamă tradiţie, paşi încîlciţi de horă

la fel, improvizaţii asemănătoare cu ideologia defuncţilor,

ascultă, în curînd urechile îţi vor fi

îndopate cu lut, narcise şi lăcrămioare,

parfum cu iz de vespasiană, amiros de jeg chanel,

ascultă, fii mic, taci, ailor conduc ţara,

cuţitul la os, inima în pungi de plastic,

numele scris pe o coală de hîrtie,

citească-l jandarii cei garnisiţi cu frică de iepure,

copoii, ailor sînt, mocirla

un paradis, nu-ţi fă griji,

vei putrezi liniştit sub nuferi;

III.

Chiar