Dacă te iei după măsurile pe care statul american le ia ca urmare a evenimentelor din 11 septembrie a.c., ai putea spune că statul de drept şi-a arătat slăbiciunile şi că un pic de "tiranie", nu neapărat ca-n Rusia, dar, oricum, un pic de "tiranie" ar fi binevenită. Nu de alta, dar statul de drept şi democraţia trebuie salvate cu orice preţ, deci chiar şi cu forţa. Să fim, carevasăzică, machiavelici. Nu contează mijloacele, ci rezultatul; dacă rezultatul e măreţ (şi ce poate fi mai măreţ decît salvarea democraţiei?) mijloacele folosite sînt a priori justificate... Periculoase timpuri! Nu sînt dintre cei care cred că atacurile teroriste au fost posibile pentru că libertatea, în toate sensurile ei, a fost maximă. E drept, trăiam într-o lume în care dacă un poliţist îţi cerea valiza pentru percheziţie te simţeai ofensat şi protestai viguros (măcar în sinea ta) pentru că drepturile tale sînt brutalizate. Dar nu aceasta este cauza pentru care sistemul a fost atît de slab - căci slăbiciune este cuvîntul cel mai potrivit pentru un sistem socio-politic incapabil să se apere în faţa unui duşman cumplit despre a cărui existenţă ştie. Nu libertatea în sine este, acum, blamabilă, ci felul exagerat în care subiecţii au înţeles să uzeze libertăţile democratice. Concret, mi se pare că civilizaţia euro-atlantică a ajuns la un punct în care libertatea este caricaturizată şi debilizată prin excesiva şi nemăsurata ei folosire. Simt că, în afara celor două blocuri new-yorkeze, mai avem ceva de reconstruit; ceva important, esenţial pentru noi. Balanţa dintre măsurile de securitate necesare pentru protecţia cetăţenilor şi libertăţile civice ale acestora este extrem de greu de menţinut. Cine nu vede limpede tensiunea dintre ordine şi libertate, pe care democraţia o presupune, nu înţelege nimic din ceea ce trebuie să facă un stat de drept. Teoretic, această tensiune este rezolvată în