Cabinetul Năstase a realizat o demonstraţie de forţă şi a înaintat Parlamentului proiectul de buget înainte de sfîrşitul anului. Vizita în Statele Unite a constituit un succes incontestabil. Presa critică rar şi timid guvernul şi aproape niciodată pe premier ca personaj politic. Şi în acest context, un scandal tulbură apele, un scandal fără miză: Rompres. Prin Hotărârea de Guvern 886/2001, această instituţie de presă a fost trecută direct în subordinea Ministerului Informaţiilor Publice, iar directorul ei a căpătat rang de secretar de stat. Această măsură a stîrnit opoziţia vehementă a PNL, prin vocea Monei Muscă, şi a unor organizaţii civice care s-au reunit săptămîna trecută pentru a semnala tendinţa de subjugare a presei de către executiv. Principala acuză vizează dorinţa guvernului de a controla această agenţie de presă. Replica ministrului Vasile Dîncu a reamintit că şi pînă acum Rompres era subordonată executivului. Dar un director subordonat formal Guvernului (în teorie "Guvernul" este prea ocupat să supravegheze toţi directorii) are o mai mare libertate decît un director-secretar de stat la Ministerul Informaţiilor, adică funcţionar al instituţiei direct interesate în transmiterea mesajelor guvernamentale. Dincolo de acest aspect legal, rămîne întrebarea fundamentală: de ce are nevoie Ministerul Informaţiilor de Rompres? Pentru a o face viabilă, se apără ministrul. Pentru a dispune de un instrument de propagandă, spun opozanţii. Oricum ar fi, efortul nu se justifică. Ce anume bun public gestionează Rompres astfel încît cetăţeanul să o susţină, ba chiar să plăteacă pentru a o eficientiza? Marile agenţii de presă naţionale sînt private. Pe de altă parte, Rompres nu are nici un fel de valoare ca instrument de propagandă. Pentru că Rompres nu mai este de mult timp agenţia de presă naţională a României, ci doar o agenţie de stat ignorată de mulţi. De fapt,