În timp ce războiul merge înainte prin Afganistan, noi mergem cu trenul acasă prin Ardealul natal: tare bine miroase în tren a ceva gudron, a ceva pişi, a ceva transpiraţie, stau frumos la geam şi mult mă gîndesc la condiţia umană, la cum se prezintă ea dinaintea ochilor noştri de inşi de la margine; nu ştiu dacă e bine sau e rău să fii ins de la margine, cred că e mai mult rău decît bine în treaba asta, e aşa ca şi cum vecinul Ghiţă, căruţaş la azilul de bătrîni din imobilul cel impozant al mănăstirii Maria-Radna, vine el beat acasă şi se prezintă ca fiind un marginal, un ins de nimic care se clatină pe picioare, iar nevastă-sa mult îl suduie. De o viaţă întreagă se petrece scena respectivă! Sîntem melancolici. Căzuţi pe gînduri, şi asta chiar acum cînd sîntem nevoiţi să folosim "serviciulu corespondenţeloru", ne înghesuim la pult melancolici, dinaintea unei doamne care aşteaptă pensia şi visează la vremi apuse. În legătură cu prezenţa noastră la tejgheaua poştală ar trebui inventariate atent toate cele ce se află în legătură cu toate cele care ne stau prin preajmă: reclame, anunţuri cu Vrei să fii miliardar, altele cu depuneri la fondul de tristă spaimă pe nume FNI, cutare editură ni se oferă generos prin serviciul poştal; o doamnă tînără ne zîmbeşte de pe o copertă, un sîn roz, tot acolo; alături: o coapsă prelungă. Altele se arată dincolo de pult şi peste ele ne rătăcim privirea cu indiferenţă pînă ce miracolul se petrece, maşina timpului îşi ambalează motoarele, uşor miros de motorină în aer, de ulei de motor MW 20 poluînd împrejurimile prin încălcarea normelor euro, de la unu pînă la trei, aluneci în vremi apuse, estimp doamna te priveşte, în aşteptarea pensiei, sătulă de revoluţie, de schimbări cărora le-a pierdut sensul şi ritmul chiar din momentul în care au năvălit ele peste pultul dumneaei, imediat după ce preşedintele provizoriu al ţării anunţase,