Exact acum un an, Comisia Europeană ne dădea ceea ce reprezentanţii săi considerau a fi "o veste bună": România era scoasă de pe lista neagră a vizelor pentru spaţiul Schengen. Vestea era "completată" de un asterisc care trimitea la partea mai puţin bună, dar esenţială a veştii: că vizele vor fi cu adevărat eliminate cînd România va înregistra progrese în securizarea frontierelor, în gestionarea imigraţiei ilegale etc. În curînd, Comisia Europeană va trebui să anunţe o decizie finală în legătură cu vizele pentru cetăţenii români. Mai mulţi oficiali europeni s-au declarat satisfăcuţi de progresele realizate în ultimul an şi s-au pronunţat pentru anularea obligativităţii vizelor. Reprezentanţii Guvernului român s-au arătat optimişti şi au continuat impunerea unor norme mai riguroase pentru cetăţenii care vor să călătorească în Occident. Pe scurt, s-ar putea să fi venit "clipa cea mare". Problema vizelor este importantă în primul rînd prin încărcătura sa simbolică. Presupunînd că nu vom mai avea nevoie de vize, este limpede că nu toţi românii vor da buzna spre graniţe să plece în plimbare prin Occident: dimpotrivă, cei mai mulţi nu vor pleca nicăieri, aşa cum, şi în ţările Europei de Vest, majoritatea cetăţenilor n-a călătorit niciodată peste hotare, deşi avea deplina libertate să o facă. Cei care se vor grăbi să plece, bucuroşi că au scăpat de coada la ambasade şi de complicaţiile birocratice, vor descoperi că unele proceduri "s-au mutat" de la consulatele străine la vama română: vor trebui să prezinte dovada că au mijloace de subzistenţă pe perioada călătoriei, asigurare medicală, carte verde pentru maşină etc. Dacă nu le au, vor putea fi întorşi frumuşel din drum, dar nu de "ai lor", ci de "ai noştri". Iar în acest detaliu începe să funcţioneze latura simbolică a vizei. Rămăşiţă tîrzie a războiului rece, viza pentru Occident este resimţită ca o umilinţă şi o n