Dacă ne gîndim cînd ne-am conformat ultima oară unei indicaţii exterioare, s-ar putea să constatăm cu surprindere că, în această privinţă, timpul se măsoară în minute. Sau secunde. Logica interacţiunii cu lumea presupune permanenta modulare a autorităţii noastre după parametrii externi, ceea ce, pe româneşte, n-are nici o logică. Ce modulare? Ce parametri? Halal autoritate! Cam ca aproape totul pe lumea asta, publicitatea operează pornind de la prezumţia autorităţii. Fireşte, a unei autorităţi autoinstituite. Din acest punct de vedere, ultima reclamă la Sprite introduce pentru prima dată pe piaţa publicitară românească (dacă nu mă înşel) un procedeu pe cît de postmodern pe atît de vechi: întărirea convenţiei prin transgresarea ei. Ea pune în chestiune problema autorităţii din perspectiva competenţei: am vrea ca
un baschetbalist să ne facă o operaţie? Am vrea ca un baschetbalist să întreţină un reactor nuclear? Etc. Adresate direct poporului român, aceste întrebări ar putea scoate la iveală faptul că, în ultimă instanţă, e posibil ca nu fotbalul să fie sportul nostru naţional. Oricum stau lucrurile însă, concluzia vedetei de baschet din finalul spotului sună cam aşa: atunci de ce ai vrea să ţi se spună ce să bei? Exact. De ce? Ascultă-ţi instinctul! Şi aici sînt pentru prima oară de acord cu sloganul firmei, după ce, în trei ani de la lansare, implicaţiile lui subliminale au continuat să fie prost justificate logic şi amendabile, indiferent de abordare. Acest declic autoreferenţial pare singurul în măsură să susţină în mod echilibrat gradul de risc şi indeterminare a unei asemenea sugestii. Morala: autoritatea nu poate fi eludată, dar trebuie refuzată în absenţa competenţei. De unde să începem? Alice POPESCU
Dacă ne gîndim cînd ne-am conformat ultima oară unei indicaţii exterioare, s-ar putea să constatăm cu surprindere că, în această privinţă, ti
