Pe măsură ce se înmulţesc analizele despre modificările profunde survenite în lume după atacul terorist din 11 septembrie, viaţa îşi reia cursul normal, cu rivalităţi politice, competiţii economice, nemulţumiri sociale, fapte diverse amuzante sau sinistre. Bombardamentele americane îşi greşesc ţintele, militanţii musulmani manifestează, profeţii - în lumea de azi ei se numesc gazetari sau politologi - elaborează posibile variante pentru a localiza următorul masacru şi caracteristicile lui. Victimele provocate de bacilul antrax sînt prea puţine pentru a fi atribuite atotputernicei reţele Al-Qaeda, dar bîjbîielile în materie de prevenţie a unui eventual război chimic, biologic (şi de ce nu, nuclear?) anunţă o luptă îndelungată cu necunoscutul. Şi astfel se ajunge în inima spaimei: adversarul îşi reînnoieşte mereu ameninţarea că va lupta pînă la capăt, în cazul de faţă capătul fiind sfîrşitul civilizaţiei occidentale. Statele Unite, o putere mondială, cu un potenţial realizat, în egală măsură fascinant şi respingător, sînt atacate pe propriul teritoriu cu scopul mărturisit de a distruge ţesătura de principii care îi asigură funcţionarea. Specialiştii în Islam încearcă să explice, pe înţelesul tuturor, că talibanii, autorii atacului, sînt o excrescenţă neconvenţională şi distorsionată a unui mesaj umanist. În dorinţa de a izola terorismul şi pe terorişti, Statele Unite coordonează o alianţă cu devotamente şi motivaţii

diferite, încercînd să echilibreze vechile obligaţii cu imperativele noii acţiunii. În această dramatică reaşezare a principiilor, dar şi a intereselor, instinctul (dar şi experienţe istorice nefericite) îi îndeamnă pe mulţi să mizeze pe eventualul învingător, oricare ar fi acesta. Reprezentanţii autodeclaraţi ai săracilor din lumea a treia găsesc că terorismul este motivat de bogăţia şi aroganţa celor din lumea întîi. În fosta lume a doua dile