"Continuîndu-şi remarcile autobiografice, dl Groza a amintit că toate partidele politice au dorit ca Groza să intre în guvern, încă cu 15 luni în urmă şi el a fost de acord cu condiţia să i se dea o funcţie de mică responsabilitate. El însuşi nu dorea să joace un rol de martir. El era descendent din dacii liberi din podgoriile pre-romane şi ar dori să trăiască mai mult în casa strămoşilor săi la Deva, decît în Bucureşti. De fapt, a trebuit să admită că şi el a intrat condiţionat în guvern. Admira foarte mult martirii, dar nu dorea să fie unul dintre ei. Condiţia sa la intrarea în mişcare a fost că lui îi plăcea foarte mult viaţa şi, deşi ura guvernului numai succese, nu dorea cîtuşi de puţin să aibă o funcţie de răspundere. Revenind în final la efect, dl Groza
şi-a exprimat părerea că guvernul său era mult mai reprezentativ acum decît oricare din cele anterioare. Cînd diferitele partide şi-au trimis reprezentanţii la Deva să-l îndemne să vină la Bucureşti, le-a spus că nu dorea să intre în partidele lor pentru că avea unul al său. Totuşi, dacă ar trebui să aleagă între socialişti şi comunişti, desigur i-ar alege pe cei din urmă. Internaţionala a Doua era mult mai bătrînă decît Internaţionala Întîi şi, dacă ar trebui să trateze cu o doamnă, mai degrabă ar trata cu cea tînără."
(Ulrich Burger, Misiunea Ethridge în România, Fundaţia Academia Civică, 2000) Tita CHIPER
"Continuîndu-şi remarcile autobiografice, dl Groza a amintit că toate partidele politice au dorit ca Groza să intre în guvern, încă cu 15 luni în urmă şi el a fost de acord cu condiţia să i se dea o funcţie de mică responsabilitate. El însuşi nu dorea să joace un rol de martir. El era descendent din dacii liberi din podgoriile pre-romane şi ar dori să trăiască mai mult în casa strămoşilor săi la Deva, decît în Bucureşti. De fapt, a trebuit să admită că şi el a intrat condiţionat în