Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detergenţii şi democraţia

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 noiembrie 2001 ·

În lupta cu greutăţile prezentului, trecutul este un aliat nu doar util, ci şi necesar. Din avatarurile idealului peren al libertăţii îşi extrag conducătorii vremelnici pildele şi lozincile pentru susţinerea propriilor acţiuni, din resuscitarea imaginii duşmanului se încălzeşte mînia poporului şi i se ascute vigilenţa. Prăbuşirea comunismului a provocat haos şi în domeniul trecutului. A existat un avertisment: încă de pe timpul lui Gorbaciov, în şcolile sovietice au fost suspendate manualele de istorie şi, într-o bună măsură, şi învăţarea acestei materii, pentru un an şcolar, deoarece divorţul între istoria falsă şi cea adevărată devenise evident chiar şi pentru elevi. Şi acum manualele sînt subiecte de dispută în mai toate ţările foste comuniste. Dar nu numai: şi Japonia are dificultăţi în relaţiile diplomatice cu Coreea de Sud şi cu China, pentru că în cărţile de istorie după care învaţă copiii, cumplitele realităţi ale ocupaţiei japoneze în Asia, în timpul celui de al doilea război mondial, sînt eliminate. Se poate presupune deci că tentaţia de a considera trecutul doar sub aspectul lui eroic şi prin consecinţele lui legitime aparţine tuturor oamenilor, contribuind astfel la strategiile prezentului. Deşi nu figurează printre dosarele integrării europene, Holocaustul este una dintre temele în care ţările foste comuniste - aproape toate - se află în dezacord cu Occidentul, deşi şi acolo se discută încă, în contradictoriu şi pasional, dacă şi cît au colaborat populaţia şi liderii naţionali la realizarea Soluţiei Finale. Odată cu declanşarea războiului rece, propaganda oficială din ţările comuniste a insistat asupra caracterului criminal al nazismului în general, fără să permită analiza genocidului - eliminarea sistematică a evreilor europeni - nici în datele lui concrete, nici în consecinţele şi semnificaţiile sale. După 1989, aproape toţi conducătorii democ

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°