Tipul ăsta mergea în jos pe Michigan Avenue din Chicago, făcut sandwich între două foi de carton acoperite de un mesaj alarmant, scris cu marker negru, care spunea cam aşa: "Antrax rusesc! KGB îi trimite antrax senatorului Daschle, pentru că acesta e un Spion Prost!". Ţicnitul se plimba alene prin mulţimea care privea vitrinele de la Niemann-Marcus şi Marshall Fields. Ceva mai tîrziu, am văzut un Christ bărbos, cărînd ditamai crucea de lemn, care se oprise să îngenuncheze în faţa unui panou pictat lîngă Shool of Chicago Art Institute. Panoul fusese montat acolo ca să ascundă privirii nişte reparaţii rutiere, iar pictura reprezenta, printre alte cîteva lucruri, o Fecioară din Guadelupa, copiată după o carte poştală mexicană. Un tip furios, cu o servietă în mînă, trecu în pas grăbit pe lîngă Iisus, strigînd: "Jos monoteismul!". Ţicniţii îndeplinesc o funcţie foarte importantă. Ei exteriorizează paranoia generală pînă într-acolo încît ea devine ridicolă. Doar că paranoia ascute simţurile. În clipa de faţă, lumea e plină de opinii. Nici n-apucă ştirile de ultimă oră să se întîmple că opiniile şi cresc în jurul lor, ca mucegaiul. Opiniile, însă, sînt soporifice. Oamenii se dau în vînt după ştiri, oricît de smintite. Orice chestie adevărată, chiar dacă smintită, sau poate tocmai pentru că este smintită, are efect terapeutic. Mai bine aflăm din gura unui ins întîlnit în staţia de autobuz despre ce a spus Nostradamus decît să citim paginile de opinii şi editoriale. De bună seamă, o să citim şi paginile cu pricina, dar la o cafenea, unde nebunul de serviciu îşi aranjează părul cu cleştişorul de unghii, bombănind: "Ce ţară îngrijită era asta!". Voiai să ajungi scriitor, nu? Ei bine, ăsta e momentul. Toată lumea o ia razna. Oamenii ţin sub birouri, la serviciu, paraşute. Perechile de îndrăgostiţi îşi cumpără măşti de gaze care se asortează. Ia uită-te în geanta
une