La o imposibilă despărţire Nu mi-aş fi închipuit vreodată că voi ajunge să scriu un asemenea text tocmai despre Zigu. Foarte mulţi ani am împărţit împreună cu un număr restrîns de prieteni bucuriile, necazurile, uneori chiar şi pîinea, dar mai ales spaimele şi speranţele. Unii s-au grăbit să plece dincolo, în lumea pe care ne-am obişnuit să o credem veşnică şi senină, alţii, stimulaţi de libertatea abia dobîndită, au ales drumuri neaşteptate care nu se mai intersectau cu ale noastre, ale celorlalţi, ba au apărut chiar şi cu biografii "revăzute şi adăugite". Într-un spaţiu unde geniile fără operă şi fără cultură zburdă în voie, Zigu Ornea era una din foarte rarele excepţii. El s-a încăpăţînat să rămînă şi pe mai departe credincios vocaţiei sale, marilor proiecte, construcţiei şi confruntărilor de idei. Orientările esenţiale ale culturii noastre, ideile şi mentalităţile în devenirea lor, junimismul, sămănătorismul, poporanismul, foarte complicatul deceniu al treilea, cu tradiţia, noutatea şi exagerările lui au avut în Zigu Ornea un exeget de mare profunzime şi valoare la fel ca şi trei personalităţi complexe ale istoriei literare şi nu numai: Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeranu-Gherea şi Constantin Stere. A muncit enorm, cu răbdare şi perseverenţă, alegîndu-şi teme şi drumuri dintre cele mai dificile şi mai greu de străbătut. A fost, în acelaşi timp, un editor de clasă, Minerva, Hasefer, dar şi Editura Fundaţiei Culturale Romîne îi datorează mult. Minerva, editura atît de necesară, cu un rol şi un prestigiu de necontestat, la care contribuţia lui Zigu Ornea a fost decisivă, se găseşte, la fel ca şi o altă mare editură, Univers, în pragul dispariţiei. Clasicii noştri ca şi marile nume ale literaturii universale au ajuns, într-un timp al dezinteresului condamnabil pentru cultură, să cotizeze unor nulităţi rătăcite prin cultură. Şi asta a fost una din marile dur