Există adevăruri pe care memoria le refuză sau le păstrează fragmentar. Adevăruri ruşinoase îngropate imediat după ce au fost dezvăluite. Cazul Vecini adus în atenţie de cartea lui Jan Gross publicată anul trecut în Polonia şi recent în Statele Unite a provocat însă dezbateri aprinse. Povestea este cutremurătoare. În 1941, în orăşelul Jedwabne din Polonia, 1600 de evrei au fost torturaţi şi omorîţi de vecinii lor polonezi. Volumul produce nu doar o uluitoare dezvăluire, crimele fiind atribuite pînă la apariţia lui naziştilor, dar şi o breşă în stereotipiile de a clasa trecutul în sertare suspendate pentru liniştea memoriei. Dincolo de cuvinte definitive ca eroi, victime, crime, salvatori, funcţionează un întreg eşafodaj istoric cu capcanele şi motivaţiile lui pentru eroare, ruşine, nevoia de supravieţuire, vină şi victimizare. Peste toate umilinţa ia locul tragediei, istoria îşi redeschide rănile amorţite pentru a înţelege mai bine trecutul şi a ajunge la o reconciliere în prezent. Trauma războiului a fost urmată de fantoma comunismului, terifiantul Holocaust de sinistrul Gulag, victimele s-au transformat în călăi, numărătoarea continuă într-un trecut dilematic, într-un prezent fluctuant, în timp ce memoria păstrează drama în sine, crima în absolut, luîndu-şi timp să desfacă adevărul în circumstanţe şi conjuncturi, scuze şi acuze, coincidenţe şi farse tragice. Volumul Vecini a ocupat scena discuţiilor în presă şi televiziune, în mese rotunde şi reviste de specialitate pentru mai multe luni. Ziarele naţionaliste poloneze au taxat cartea drept o conspiraţie a evreilor. Mulţi intelectuali, printre care şi Adam Michnik, au atras însă atenţia asupra unei realităţi care nu mai poate fi ignorată. Într-un articol apărut în New York Times şi altul în The New Republic, Michnik se definea ca un patriot polonez şi un evreu solidar cu drama celor 1600 de victime din Jedwab