Nu numai că insuccesele se văd, dar nu e clar ce anume ar însemna un succes în campania militară declanşată de armata Statelor Unite în Afganistan. Primul obiectiv, formulat într-o manieră abruptă de Bush jr., "Ben Laden, viu sau mort", a fost rectificat de către secretarul cu apărarea, Donald Rumsfeld: este de prevăzut că reţelele teroriste vor supravieţui organizatorului şi finanţatorului lor. Presiunea militară ar urma să slăbească şi apoi să înlăture regimul taliban, să instaleze un guvern reprezentativ, acceptat atît de populaţia afgană, cît şi de vecinii Afganistanului şi care ar tolera raidurile americane pentru pedepsirea vinovaţilor de acţiunea de la New York şi Washington. În acest fel, succesul ar echivala cu desfiinţarea sanctuarului afgan pentru reţelele de terorişti egipteni, saudiţi, palestinieni şi nu în ultimul rînd europeni sau americani, convertiţi la Islam, ca ultim refugiu al revoltei. Acum, preşedintele american spune că nu doreşte "ceva asemănător Vietnamului şi cu atît mai puţin (nu vrem) să dăm lumii musulmane imaginea unei Americi - forţă de ocupaţie a unei ţări musulmane". E foarte greu să faci ceva cînd sînt atîtea lucruri pe care nu vrei sau nu trebuie să le faci. În campania sa electorală, preşedintele ales susţinea că Statele Unite nu trebuie să se ocupe de consolidarea naţională (nation building) a ţărilor în criză, dar îi va fi greu să ocolească acest obiectiv în cazul Afganistanului. Numai că, este evident încă de pe acum, criza nu va putea fi rezolvată din exterior, prin sprijin militar, economic sau de orice altă natură. Talibanii sînt susţinuţi de şefii triburilor paştun, majoritare. Oamenii le sînt recunoscători pentru că au reuşit să instaureze calmul după patru ani de orgii ale violenţelor, consecutive retragerii sovietice. Acei paştuni care nu-i sprijină pe talibani (excesul de legiferare în materie de bărbi, turbane şi